O parte din cheltuielile proiectului au fost acoperite de către parteneri. Totuși, pentru finalizarea și instalarea mobilierului în scuarul bibliotecii, autorii au nevoie de încă 2500 dolari și lansează campania de colectare de fonduri „Copacul de la Bibliotecă”. „Campania „Copacul de la Bibliotecă” țintește spre donații mici, dar numeroase, așa că vă îndemnăm să o faceți modest și molipsitor. Și noi, din modestie, sau poate din curaj, fixăm o limită de sus - donația nu poate fi mai mare de 30 USD”, a scris Mihai Stamati, inițiatorul proiectului.

Lucrările sunt în plină desfășurare și de la o zi la alta bucățile de lemn dictează felul în care va arăta produsul final.

Până în prezent au fost adunați puțin peste 4% din banii necesari. Prin această campanie autorii vor să promoveze ideea de responsabilitate colectivă și asociere a fiecăruia cu mediul în care trăim. Campania va dura încă 23 de zile.

Reamintim că autorul inițiativei, Mihai Stamati, a decis să lanseze acest proiect pentru ca să povestească, prin prisma designului, despre copacii prăbușiți în Chișinău la sfârșit de aprilie 2017 și, în același timp, să ofere spațiului public o alternativă de mobilier urban realizat din trunchiului unuia din acei arbori. 

„După ninsorile din aprilie, în fața Bibliotecii Naționale, a căzut un platan. La două luni după ninsoare, copacul încă mai era în fața bibliotecii, răsturnat și bucățit, cu rădăcina încă vie îngropată în mormanul de asfalt. Părea de nestrămutat și dornic de a rămâne în fața bibliotecii. L-am văzut de mai multe ori, iar în una din zile m-am întrebat ce-ar fi dacă acest platan chiar ar rămâne acolo, valorificat și renăscut ca mobilier urban?!”, mai povestește designerul. 

Proiectul constă în modelarea masivului lemnos și îmbinarea lui cu elemente din metal negru. Băncile vor fi dotate cu suporturi pentru carte, laptop și suport pentru biciclete. „Vrem să instalăm băncile acolo unde a crescut copacul exact la un an distanță după ce a fost luat din scuarul bibliotecii. Sper că la sfârșit de mai să-l readucem acasă”, a menționat Mihai Stamati.

Pe lângă designerul Mihai Stamati, în echipă mai muncesc sculptorul Pavel Obreja și designerii Ion și Andrei Zbancă, studenți la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Proiectul este susținut de către Direcția Cultură a primăriei municipiului Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei, AnyWay Travel și Biblioteca Națională a Republicii Moldova. 

Vedeți începutul proiectului aici.

Aici găsiți detalii cum puteți dona.