La internare bărbatul a fost diagnosticat cu multiple traumatisme ale scheletului facial iar în aceeași dimineață a fost supus unei intervenții chirurgicale în regim de urgență, pentru extragerea hematomului cerebral.

Potrivit poliției, pe acest caz au fost pornite mai multe cauze penale pentru huliganism, vătămare corporală intenționată gravă și medie. 

Mai jos mesajul integral al femeii:

Mă numesc Alisa, văduvă de 29 de ani, cu copilaș rămas fără tată la doar 7 anișori. Sunt într-o stare în care nu îmi mai găsesc gândurile,visele și amintirile. Pot doar să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute în situația în care mă aflu. Stau în pat și privesc ochișorii copilului meu, care sunt înlăcrimați și plini de durere și suferință de câteva ore, care de fapt încă nici nu înțelege esența lacrimilor mele.

M-am abținut până la ultimul moment, până l-a ultima răsuflare, până la ultima lacrimă, căci nici nu mai pot duce contul lor ca să nu afle copilașul meu, și să nu fiu nevoită să-i expun cuvintele care acum sunt impusă să le spun. Cum? Cum să-i explic că a rămas fără tată? Fără o susținere? Fără o protejare?

Acum câteva zile în urma, nici nu mai vedeam viața mea fără soț, acum însă o și trăiesc așa. Totul s-a întâmplat după ce soțul meu a decedat, fiind de 6 zile în stare de comă de gradul III. Pe 19 mai 2018, în jurul orelor 02:00, soțul meu sărbătorind o zi de naștere (unde am fost invitați ambii, însă eu eram obosită si am refuzat) a unui prieten într-un local din capitală și-a găsit soarta, de fapt omul sau mai bine spus oamenii care i-au decis soarta.
Câțiva dintre „oameni” au decis că prin faptul că sunt campioni sportivi internaționali în domeniul în care activează au dreptul să ne creeze situația asta în care ne aflam acum cu copilașul meu. În local, unde era ziua de naștere, câteva din persoanele expuse mai sus s-au apropiat de o domnișoară din și într-un mod oarecare o agresau prin întrebări și propuneri, la care soțul meu și prietenul lui fiind cu o altă gândire a încercat să o ajute, să întrerupă convorbirea cu oamenii cointeresați.

Sfârșitul a fost ca soțul meu timp de o oră a fost agresat fizic, bătut cu putere de către „campionii” care reprezintă țara noastră. Timp de o perioadă el tot nu putea respira din cauza traumelor, din cauza zecilor de lovituri cu picioarele pe tot corpul și în cap. În acea noapte, soțul meu la orele 04:18 dimineața se afla pe masa de operație la Spitalul de Urgență, unde a fost transportat direct de la fața locului, dup două ore de la cele întâmplate. Starea lui era atât de gravă și atât de proastă încât medicii nu au ezitat să mai aștepte măcar câteva minute.

Loviturile la cap au făcut cheaguri de sânge în tot capul, vânăt, umflat de lovituri, coastele rupte, plămânii refuzau după câteva ore, țesuturile și oasele faciale distruse complet de sportivi naționali, care nu au mai lăsat o șansă sa respire.

Starea soțului meu timp de o săptămâna, aflându-se în spital nu s-a schimbat, nici medicii nu erau în putință să-l ajute cu ceva, corpul și creierul lui nu erau în stare să lupte. Noaptea trecută, la orele 01:00 corpul a cedat, sufletul a plecat, nu a mai putut să se lupte, nu era putere în el, nimic, decât vânătăi și cheaguri de sânge.

Am rămas doar noi în viață, doar eu și copilașul meu, desigur și sportivii, sportivul, care a iscat bătaia. Nici nu mai accentuez faptul că ei erau vreo 15 la număr, însă soțul meu era doar el cu doi prieteni.

Cât de nedrept o fi omul, chiar în starea asta a trebuit să se ajungă? Însă închid ochii și nu văd nimic, nici dreptate, nici ajutor, nici compătimire din partea adversă.
Poliția timp de o săptămâna, cât s-a aflat soțul meu în stare de comă, nu s-a mișcat, niciun reprezentant, niciun inspector de urmărire penală nu s-a adresat către noi sau către medici, să examineze cazul. Oare nu creează ei dreptate în țară, oare era așa un caz de huliganism tipic. Cui îi pasă de dreptate în țara noastră? Oare nu mai mie și copilașului meu?

Și îmi pun o întrebare. Oare chiar cum se simte sportivul nostru care ar trebui să ne aducă doar biruință în țară, dar care aduce moarte și suferință în inima mea și a copilului meu? (Nu mai vorbim de fratele lui, mama sa și toate rudele, prietenii care l-au iubit și continuă s-l iubească chiar dacă nu mai este). Astăzi sufăr eu, mâine va ataca în așa mod și pe alții? Mâine va fi încă o mămică cu lacrimi în ochi și inima fără suflare?

Oare o fi el atât de drept în situația dată că a hotărât să ia viața soțului meu? Oare a fost el trimis din partea Domnului să ia viața bărbaților care au familie și care doar a încercat să ajute o tânără care se afla în așa o situație? Oare cum doarme el noaptea știind că a luat viața unui om, a unui tată, a unui soț, a unui fiu, că este și el fiu, și frate, și prieten. Însă sunt atât de confuză că nici nu mai știu cum să mă adresez măcar pentru dreptate.

Cum poate un sportiv național să se manifeste în ața fel? Oare pentru asta a fost el atâția ani antrenat zi de zi cu tot felul de antrenori? Oare are el dreptul să aplice toată puterea și cunoștințele lui în domeniu dat pentru a organiza și a participa în mod deschis în așa o bătaie? Aici trebuie să-și manifesteze puterile și cunoștințele? În așa situații? Mă doare sufletul în așa o măsură ca nu mai văd litere și sensul gândurilor. Ce mă fac acum? Cum trăiesc eu? Cine o să-l înlocuiască pe soțul meu acum? Durerea mea o să acopere tot golul sau cumva câștigul sportivului nostru național, o să mă ajute să trec peste asta? Cine să mă ajute dacă nici măcar un reprezentant sau un inspector de urmărire nu s-a prezentat nici până în momentul în care soțul meu e la morgă timp de 10 ore de acum. Cum ? Cum să-mi alin durerea și chinul meu și a copilașului. Nu mai vreau nimic decât doar un pic de dreptate.

Numele campionului este Aurel Ignat.

Sursa: CurajTv via Facebook