Potrivit informațiilor oferite de Primăria Chișinău, clădirea în cauză este proprietatea privată a unui agent economic, începând cu anul 2004. Iniţial, la solicitarea agentului economic, Primăria municipiului Chişinău a emis autorizaţie de desfiinţare a construcţiei încă la data de 19 august 2016. Decizia a fost însă contestată în judecată de către reprezentanţi ai societăţii civile. La data de 20.09.2017, instanţa de judecată a respins cererea de chemare în judecată, stabilind că autorizaţia de desfiinţare a fost eliberată în mod legal. 

Andrei Năstase susține însă că edificiul ar fi fost privatizat în urma unor scheme ilegale, iar, printr-o decizie a Consiliului Municipal, a fost schimbată destinația terenului, astfel încât în acel loc să poată fi construită o clădire cu mai multe etaje.