„Fără dubii, e una dintre jucătoarele care se deplasează cel mai bine pe teren”, a spus Rafa Nadal.

Campion de 11 ori la Roland Garros, Nadal spune că se aştepta ca Halep să spargă gheaţa după eşecul dramatic din finala de anul trecut cu Ostapenko.

„Este frumos că, după finala pierdută anul trecut, cu atâtea şanse irosite în ultimele seturi, a reuşit să câştige un Grand Slam. A meritat, este numărul 1 în lume şi este o jucătoare foarte muncitoare”, a spus nr. 1 ATP. „Îmi plac oamenii care muncesc ca să aibă succes, aşa că mă bucur pentru ea”, a adăugat el.

Nadal este unul dintre jucătorii favoriţi ai Simonei. Cei doi au fost colegi de echipă la ziua dedicată copiilor de la Roland Garros.

Citește mai departe pe Digi24