„Nu spun că nu se va obţine nimic din ceea ce vrea”, a afirmat Angela Merkel la televiziunea germană, menţionând că preşedintele francez a făcut propuneri „despre care ştie de multă vreme că nu sunt cele bune, în opinia mea”.

Cancelarul german a insistat în special asupra ideii lui Macron „de a se investi 1 sau 2% din PIB din zona euro”, ceea ce înseamnă sute de miliarde de euro.

Într-un interviu acordat acordat săptămâna trecută, dna Merkel a fost de acord cu un buget „limitat” la câteva zeci de miliarde, în contextul în care Germania se teme în primul rând de o mutualizare a datoriilor statelor din zona euro.

Parisul şi Berlinul încearcă să finalizeze, la consiliul de miniştri franco-german din 19 iunie, propuneri comune de reformare a zonei euro, înaintea summitului european programat zece zile mai târziu.

Ele rămân „determinate” să găsească rapid un compromis privind reforma zonei euro, a declarat duminică pentru AFP o sursă guvernamentală franceză, după o întrevedere maraton a miniştrilor lor de finanţe, desfăşurată la Paris.

Referindu-se la un alt mare dosar de reforme în perspectiva summitului UE, cancelarul german a subliniat din nou necesitatea unei politici de azil comune şi a împărţirii poverii imigranţilor, având în vedere învăţămintele crizei din 2015, o poziţie respinsă de unele state, mai ales de cele central-europene.

„Dacă vrem să acţionăm împreună, atunci avem nevoie de un standard comun de azil şi, dacă vrem să întărim libertatea de circulaţie, atunci ne trebuie un sistem adevărat de pază a frontierelor”, a arătat Angela Merkel.

Cancelarul a subliniat că reformele respective sunt esenţiale, „chiar dacă aceasta nu le convine unora dintre cei care au o frontieră externă a UE”.

„Îmi voi folosi toate forţele în această direcţie, pentru că, altfel, Europa este ameninţată”, a adăugat şefa guvernului german.