Eveniment i-a adus împreună pe zeci de producători de tehnologii bazate pe energia curată, care au demonstrat,  în regim real, cum funcţionează  panourile fotovoltaice, colectoarele solare, cazanele pe biomasă, pompele geotermale etc.

Mai mulți tineri din licee și universităţi au amenajat o expoziție de invenții eco, bazate pe utilizarea energiei soarelui, vântului, apei şi biomasei. Turbină eoliană construită din materiale reciclate ce produce energie electrică, antene parabolice căptuşite cu oglinzi ce pot fi alternativă aragazului, casă inteligentă automatizată, ascensor cu consum redus de energie, echipament de producere a gazului metan din substanţe organice, staţie de autobuz alimentată cu panouri fotovoltaice, sunt doar câteva invenții prezentate de elevi și studenți la SUN DĂ-i Fest.

> > > > > > > > > > > > > > > > > > > > >

„Am utilizat panouri fotovoltaice, care se rotesc după soare, turbine eoliene, care produc energie electrică, surse de acumulare a energiei, care ne permit să stocăm, iar ulterior să vindem surplusul de energie. Totodată, avem un sistem de iluminat inteligent, care acţionează  în funcţie de gradul de umbrire, luminând mai puternic atunci când e mai întunecos afară. Este o soluţie care ne permite nu doar să economisim energia, dar şi să obţinem venituri din vânzarea energiei”, a spus masterandul la Universitatea Tehnică din Moldova, Vadim Griciuc.

Acesta a prezentat macheta unui cartier locativ al unui oraş, dotat cu soluţii inteligente de distribuţie a energiei electrice. 

Foto: Flickr United Nations Moldova

La ediția din anul curent a festivalului au venit vizitatori, nu doar din Chișinău, dar și din diferite raioane ale republicii. Maturii au participat la concursurile interactive la tema energiei regenerabile şi la atelierele practice  de producere a energiei regenerabile şi de valorificare a deşeurilor, iar copiii s-au distrat și au învățat secretele energiei regenerabile. 

Ajuns la a șaşea ediție, Sun Dă-I Fest este organizat de Proiectul Energie şi Biomasă - finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Festivalul a încheiat Săptămâna Europeană a Energiei Durabile în R. Moldova, care s-a desfășurat în perioada 4-10 iunie. 


Sursa: UNDP Moldova