„Cu privire la „Gaudeamus”, de fapt „40 de ani ai Uniunii Tineretului Leninist” au mai fost discuții, ultima în 2016, când m-am expus și eu. Clădirea nu este monument de arhitectura, iar Voronin a privatizat-o in 2004, dar faptul ca demolarea a început in tromba, imediat după alegeri, deși autorizația de demolare este din 22 martie 2018, evident că ridică semne de întrebare. Proprietarul și constructorul, știind că a mai fost scandal acum doi ani, ar fi trebuit să ceară audiența și să informeze primarul ales, Andrei Năstase, despre intențiile care le au, cu toate actele pe masă. Dar așa au lăsat loc de dubii”, a scris Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

Amintim că în baza dispoziției semnate astăzi de viceprimarul Nistor Grozavu, demolarea clădirii a fost oprită, la solicitarea mai multor acțiuni de protest organizate de un grup de cetățeni, dar și în urma protestelor primarului ales al Capitalei, Andrei Năstase.

În septembrie 2016, Chirtoacă spunea că „proprietarul poate dispune de această clădire, iar ne-proprietarii să decidă soarta proprietății altcuiva s-a auzit doar în vremea bolșevicilor”.

Tot atunci, fostul primar genereal afirma că cinematograful „Gaudeamus” va fi demolat pentru a afla dacă acolo sunt mormintele lui Alexandru Bernardazzi și a lui Carol Schmidt.