În momentul în care Inna Skibenko și-a auzit acuzația pentru omor și aplicarea violenței față de alți copii, mama lui Yasmin, Dorina Vintea, i-a certut suspectei să o privească în ochi. „Ea nici măcar nu mă poate privi în ochi”, a spus femeia plângând. „Să mori după gratii”, i-a strigat tatăl copilului, Vladimir Vintea.

„Vreau să mă uit în ochii monstrului care a ridicat mâna la copil străin. Cel care a făcut un asemenea lucru cu fiica mea nu este om, ci monstru. Vreau ca ea tot restul vieții să stea la pușcărie și să simtă ce simt eu”, le-a vorbit jurnaliștilor locali Dorina Vintea. 

Cruzimea cazului a stârnit un val de prostete atât în Petah-Tikva, unde trăia familia și se afla grădinița, cât și la Tel Aviv. Sute de oameni au ieșit cu pancarte în stradă, cerând control mai dur asupra grădinițelor și camere de supraveghere în sălile unde părinții își lasă copiii. La manifestație au fost prezenți și câțiva deputați care susțin și promovează aplicarea acestor măsuri și ridicarea lor la nivel de lege. „Nu credeam că vom avea o asemenea susținere, iar cazul fetiței noastre va ajunge atât de mediatizat. Credeam că totul se va rezuma la avocați și judecată”, spune Dorina Vintea.

Amintim că potrivit materialelor cauzei, Inna Skibenko a aruncat-o pe fetița familiei Vintea pe o saltea și a acoperit-o cu o plapumă groasă, culcându-se cu tot corpul pe copilul de 14 luni.  Abia peste 10 minute, femeia s-a ridicat de pe saltea și s-a uitat sub plapumă. Văzând că Yasmin nu reacționează, Skibenko a acoperit-o din nou (!) și iar s-a întins peste copil. Yasmin a stat în această poziție o oră și 50 de minute, până când o altă dădacă nu a găsit-o fără suflare.

Presa din Israel mai semnalează că, după tragedie, grădinița și-a schimbat denumirea din „Mașa și Medvedi” în „Mickey Mouse”. Tentativa de redenumire a fost catalogată de societate drept încercarea de a fugi de răspundere.