În 2012, Louboutin l-a dat în judecată pe producătorul de pantofi olandez Van Haren, după ce acesta a început să vândă încălţăminte cu tălpi roşii. Louboutin susţinea că are drept exclusiv asupra tălpilor roşii, fiind marcă înregistrată europeană, în timp ce Van Haren spunea că acest lucru contravine legislaţiei europene.

Van Haren spunea că tiparul tălpilor nu poate fi considerat marcă înregistrată. De cealaltă parte, Louboutin argumenta că utilizarea unei culori într-o anumită poziţie - în acest caz, nuanţa Pantone 18-1663 TPX - poate constitui o marcă înregistrată.

„Pot confirma că Louboutin a câştigat cazul. Compania olandeză trebuie să respecte marca înregistrată”, a spus, marţi, un purtător de cuvânt de la Curtea de Justiţie Europeană.

Judecătorii de la Luxembourg au respins, marţi, recomandarea făcută chiar de propriul consilier juridic, care, în februarie, spunea că tălpile roşii nu pot fi marcă înregistrată.

Zeci de celebrităţi din lumea întreagă cumpără modelele Louboutin, de la Oprah Windrey la Caroline de Monaco şi Jennifer Lopez, care le-a consacrat chiar şi un cântec şi un videoclip, „Louboutins”. Aceste modele de pantofi cu toc şi talpă roşie - create în 1993 - se vând în aproape 240 de mii de exemplare în fiecare an.