Vor fi examinate amendamentele propuse la un șir de proiecte, aflate în lectura a doua. Între acestea proiectul de modificare a Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, proiectul cu privire la promovarea ocupării forței de muncă, Legea privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Pe ordinea de zi mai figurează câteva proiecte pentru modificarea și completarea Codului Contravențional al Republicii Moldova, precum și privind completarea și modificarea unor acte legislative.