La ședința CUC, reprezentanții din partea Federației Ruse și Tiraspolului au refuzat să anexeze imaginile video identificate de grupul observatorilor militari care s-a deplasat în acea zi la fața locului pentru a se documenta asupra cazului.

Delegația Federației Ruse și-a expus poziția printr-o notă, în care menționează că „potrivit informațiilor operative, în perioada desfășurării Campionatului Mondial la fotbal, nu au fost excluse acte de terorism și acțiuni provocatoare asupra obiectivelor Ministerului Apărării rus. În legătură cu aceasta, pentru sporirea măsurilor de securitate la depozitele din localitatea Cobasna a fost luată decizia de a întări în mod corespunzător paza acestui obiectiv”.

Șeful delegației ruse, Ilia Uvarov, a adăugat că prin aceste acțiuni Grupul Operativ al Trupelor Ruse ar fi acționat consecvent și operativ fără a aduce prejudicii operațiunii de pacificare.  

Reprezentanții Misiunii OSCE au cerut delegației ruse să asigure reîntoarcerea acestor efective militare la locul dislocării sub controlul mecanismului de pacificare.