„Au fost multe vorbe... Din partea jurnaliștilor englezi, din partea analiștilor de televiziune. Cred că toată lumea din Anglia ne-a subestimat în seara asta, au crezut că vom fi obosiți. Ei bine, a fost o mare greșeală din partea lor. În plus, am citit și declarațiile care au apărut peste tot și ne-am spus unul altuia: vom arăta că nu suntem obosiți!

Englezii ar trebui să fie mai modești, umili și să arate mai mult respect față de adversarii lor. Când joci o semifinală este imposibil să fii obosit, am făcut cel mai bun joc al nostru”, a spus Modric, după semifinala, disputată la Moscova, pe același stadion pe care se va juca peste câteva zile și marea finală.

Croația a avut mereu nevoie de loviturile de departajare pentru a merge mai departe la acest turneu final. Și în „optimea” cu Danemarca (1-1, 3-2), și în ”sfertul” cu Rusia (2-2, 4-3). Și în semifinale, croații au avut nevoie de prelungiri, doar că acum Mandzukic a reușit golul calificării, în minutul 109.

Reacția mijlocașului de la Real Madrid vine ca urmare a faptului că în ultimele zile britanicii au început să se simtă deja ca niște campioni mondiali și de multe ori au folosit chiar și motto-ul „Fotbalul se întoarce acasă!”. Anglia va juca însă finala mică, sâmbătă, contra Belgiei, de la ora 18:00, şi se poate consola cu medaliile de bronz, având practic asigurat şi titlul de golgheter, prin Harry Kane, care are şase goluri.

Tehnicianul Angliei a admis că echipa sa nu a arătat foarte proaspătă şi că a dat dovadă de imaturitate în multe momente ale jocului, însă a ţinut să îşi felicite elevii pentru un turneu final de poveste.

„Am ajuns la finalul unei curse extraordinare, într-un timp atât de scurt. În această seară nu am fost la nivelul pe care ni l-am fi dorit, dar cu siguranţă vom învăţa din greşeli şi vom fi mai puternici data viitoare”, şi-a început discursul Southgate, pentru ca apoi să vorbească despre faptul că echipa sa nu a fost suficient de matură, deşi la pauză a condus cu 1-0: „Am jucat foarte bine în prima parte şi puteam avea un avantaj mai mare. Am avut câteva şanse, apoi în a doua repriză Croaţia a avut o altă faţă. Au înscris şi de acolo s-a declanşat furtuna. Probabil atât am putut în acest moment, după atâtea meciuri. Dar în prelungiri am reacţionat, am luptat pentru suporterii noştri până la final. Sunt mulţumit de cum au răspuns jucătorii. Nu în seara asta neapărat, ci în toată această perioadă. Nu puteam să le cer mai mult, puţini credeau că vom ajunge în semifinale înainte de turneu”.