Președintele Comisiei juridice pentru numiri și imunități, Raisa Apolshi, a prezentat astăzi acest proiect de hotărâre în plenul Parlamentului. „Doamna Iuliana Oprea a depus cererea de demisie, care a fost aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii”.

Hotărârea a fost comentată de deputata PLDM, Maria Ciobanu. „Care e părerea dvs., doamna Apolschi, despre doamna magistrat căreia i-a expirat mandatul pe 17 aprilie și ea a mai judecat cauze timp de trei luni? Eu cred că ea trebuie judecată și condamnată”, a spus Ciobanu.

„Eu mă voi abține de a-mi expune părerea. Mă depășește și nici nu am drept s-o fac”, a spus democrata.

Amintim că potrivit PPDA, decizia privind invalidarea scrutinului are temei pentru revizuire în cazul în care Oprea, căreia i-a expirat mandatul, a fost cea care a respins recuzarea și, respectiv a permis aceluiași complet de judecată să pronunțe hotărârea irevocabilă.