„Liderii PAS și PPDA, prin rămășițele din PLDM, încearcă să stopeze dezvoltarea rețelei de magazine sociale. Sunt oameni care nu au făcut nimic în viața asta. Eu îi cred de nimic. Când încearcă să atace oamenii simpli și să le ia bucata de pâine, iată asta n-o să permit. Fiecare dintre voi o să răspundă. O să poartă răspundere în fața oamenilor. Dacă credeți că glumesc, greșiți”, a spus ferm primarul de Orhei.

Ilan Șor a menționat că va organiza proteste spontane „împotriva nemernicilor”. Mai mult, acesta urmează să depună o cerere la Comisia Electorală Centrală prin care va solicita retragerea mandatelor de deputat ale liberal-democraților. „Ei nu și-au declarat veniturile în campania electorală din 2014. Nu o să vorbesc despre organizațiile pe care le-am finanțat. Începând cu cumpărarea mașinilor, apartamentelor. Am mai spus, primul magazin social l-am deschis în sediul PLDM. Iar acești oameni încearcă să distrugă ceea ce facem noi cu mâinile noastre”, a spus Șor.

Totuși, primarul de Orhei a refuzat să spună câți bani au fost investiți în rețeaua sa de magazine sociale. „Eu nu am investit nimic. A fost inițiativa mea, iar investițiile au fost făcute de mai multe companii private. O să facem publice cheltuielile și companiile”, a declarat Șor, fără a preciza când anume va face acest lucru.