În discursul său, Ilan Șor și-a permis să-i numească „nemernici” pe deputații PLDM, amenințându-i că aceștia vor răspunde pentru faptele lor.

Primarul de Orhei a declarat că va depune o cerere la Comisia Electorală Centrală, prin care va solicita retragerea mandatelor de deputat ale liberal-democraților.

În iunie 2017, Șor a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani. Până la pronunțarea Curții de Apel, primarul de Orhei se află în libertate, fiind sub control judiciar. Asta deși numele său figurează în ambele rapoarte Kroll drept unul dintre principalele personaje implicate în frauda bancară.