Povestea sa de succes a fost publicată în buletinul informativ electronic „Compact Moldova”, program care l-a ajutat să obțină finanțare pentru afacerea sa.

Tânărul a creat întreprinderea SC „Prut Umpex” și a cultivat tradițional primele terenuri cu legume, dar rezultatele obținute nu erau cele pe care și le-adorit.

„În anul curent am schimbat abordarea și am început să producem legume conform noilor tehnologii. Am obținut rezultate foarte bune - circa 95 tone de ceapă la hectar. Am fost nevoiți să arendăm terenuri în satul Cucuruzeni, Orhei, pentru că zona noastră este problematică în ceea ce ține de accesul la apă pentru irigare. Am decis să investim într-o regiune cu riscuri mai mici și am instalat la câmpul cu legume un sistem de irigare prin picurare”, relatează tânărul.

Activitatea de ambalare și distribuire a legumelor întreprinderea a început-o cu doi ani în urmă. Inițial, sortarea legumelor se făcea manual, iar ambalarea cu ajutorul unui utilaj foarte simplu, achiziționat cu 6 mii de euro. Totuși, aceasta presupunea implicarea unui număr de 30 de muncitori care reușeau să sorteze zilnic o cantitate de 7 tone de legume - prea mică pentru a face față cererii de pe piață.

„În momentul în care am încheiat primele contracte cu rețelele de supermerket din Chișinău a apărut ideea că trebuie să ne extindem, să progresăm la capitolul ambalaj. Am decis că trebuie să depunem eforturi, să facem investiții și să mergem în pas cu standardele pe care le-am văzut în țările europene, dar nu dispuneam încă de resursele necesare”, a relatat Ștefan Popa.

În anul 2014, întreprinderea a început să lucreze cu rețelele de supermarket din România, a încheiat un contract cu Metro România pentru livrarea cepei.

La etapa inițială, a întâmpinat dificultăți mari la capitolul ambalaj și asigurărea calității. A fost un imbold pentru „Prut Umpex”. Conducătorul întreprinderii a decis să achiziționeze o linie de sortare și ambalare care să le ofere condiții mai bune de activitate.

Ștefan Popa a accesat un credit de 123 mii euro prin intermediul Programului Compact. A fost suma de care mai avea nevoie pentru a procura și a instala linia automatizată de sortare și ambalare a legumelor care a costat 431 mii euro.

„Creditul Compact mi s-a părut cel mai avantajos pentru că acorda și o serie de facilități referitor la scutirea de taxe, dar și rata dobânzii foarte atractivă. Recunosc că a trebuit să muncim pentru a obține aceste facilități. Din păcate, în prezent, fără ajutor din partea proiectelor, dar și a statului producătorii agricoli nu reușesc să facă investițiile necesare. Cu ajutorul Programului Compact am reușit să cumpărăm cea mai performantă linie desortare a legumelor din Moldova”, afirmă antreprenorul.

Legumele comercializate de SC „Prut Umpex” sunt de producție proprie, dar și colectate de la producătorii mari de legume din Moldova care, în urma introducerii embargoului la producția de origine vegetală de către Rusia, întâmpină mari probleme la comercializare producție. Calitatea legumelor livrate este strict verificată în primul rând de SC „Prut Umpex”, iar apoi de rețelele de magazine.

„Ambalăm și comercializăm ceapă, morcov, cartof și sfeclă roșie. Suntem foarte solicitați, dar nu ne putem asuma riscul de a vinde produse necalitative. Investim și sperăm să obținem succese. Acum traversăm o perioadă mai dificilă, investițiile sunt mari, dar cred că vom depăși toate greutățile”, spune tînărul antreprenor.

Linia de sortare și ambalare instalată recent, asigură un aspect comercial atractiv al mărfii, dar oferă și condiții de lucru mai bune pentru cei nouă angajați ai SC „Prut Umpex”. Fiecare sac cu legume este cîntărit și ambalat automat. Marjă de eroare nu există. Capacitatea maximă de împachetare este de 100 tone/zi, ceea ce le-ar permite, în viziunea antreprenorului, să livreze legume către toate magazinele Metro din Europa.

SC „Prut Umpex” nu a avut relații comerciale cu piața rusă, deci nu a fost afectată de embargoul impus de această țară. Antreprenpnorul intenționează să-și extindă afacerea și să investească în noi linii de sotare a legumelor.