„Se pare că în știrile din Moldova se vehiculează, greșit, că Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală, adoptată de către Parlamentul moldovean pe 26 iulie 2018, fusese analizată pozitiv de către un expert al Comitetului pentru combaterea spălării banilor din cadrul Consiliului Europei”, scrie în comunicatul de presă al organului. 

„MONEYVAL precizează că nu a fost consultat cu privire la această lege la nicio etapă a procesului legislativ. Niciun expert al MONEYVAL nu a fost consultat”, se menționează în mesaj.

De menționat că Parlamentul a votat joi, în cadrul ședinței plenare, proiectul legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală. Documentul, votat în ambele lecturi, prevede posibilitatea declarării bunurilor și surselor financiare car enu au fost anterior declarate, astfel fiind posibilă legalizarea acestora.

Organizațiile societății civile au condamnat proiectul de lege privind declararea voluntară și facilitarea fiscală, spunând că, în esență, proiectul reprezintă „o tentativă de amnistiere a capitalului obținut din surse dubioase”.