Ce a constatat Ministerul Sănătății după acuzațiile pediatrului Mihai Stratulat

Ce a constatat Ministerul Sănătății după acuzațiile pediatrului Mihai Stratulat

Declarațiile pediatrului Mihai Stratulat, care a afirmat că două spitale municipale ar urmări interese proprii, punând copiilor diagnoze greșite pentru a primi mai mulți bani de la CNAM, nu s-au adeverit. Cel puțin, asta susține Ministerul Sănătății, în urma unei analize realizate de o Comisie instituită în acest sens.

„Nu au fost confirmate cazuri de internare nejustificată a copiilor. Concluziile Comisiei confirmă administrarea corectă a terapiei antibacteriene la copii internați. Antibioticele au fost și sunt administrate în conformitate cu protocoalele clinice naționale și Ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății”, se arată într-un comunicat.

Totodată, membrii Comisiei l-au acuzat pe Mihai Stratulat că ar fi deviat de la prevederile Codului de etică și deontologie medicală atunci când a scris postarea pe Facebook. „În cazul anumitor neconformități în practica medicală, dubii, informații bazate pe dovezi sau presupuse ilegalități de acordare a asistenței medicale, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale solicită raportarea directă în adresa sa sau informarea altor autorități competente”, se mai precizează în răspunsul Ministerului.

După postarea pediatrului, care a strârnit un val de reacții în spațiul public, Spitalul Clinic Municipal de Copii Nr. 1 a declarat că doctorul „utilizează mijloace ieftine pentru a se promova”, iar Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 a spus atunci că afirmațiile lui Mihai Stratulat au „o tentă de marketing neloial, urmărind reducerea încrederii pacienţilor în sistemul medical de stat, în favoarea celui privat”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.