„În asocierea vinurilor cu bucatele mereu vom căuta vinurile locale și produsele locale. Respectiv dacă avem regiunea cu Indicație Geografică „Valul lui Traian”, „Codru” sau „Ștefan Vodă” vom încerca în primul rând sa asociem acestor vinuri preparatele acelorași regiuni. Pentru un vin din sudul Moldovei vom potrivi carnea de ovină, special preparată în Comrat și numită Kawarma. Însă dacă nu avem posibilitate să asociem vinul cu produsele locale, vom folosi imaginația noastră. De exemplu aici avem „Brânza de Măgura”, brânza de capră, slab sărată - un preparat cu potențial de a fi certificat cu Denumire de Origine Protejată. Feteasca Alba de la Podgoria Vin mă gândesc că s-ar asocia foarte bine cu această brânză - ambele produse la înălțimi, brânza pe dealuri, vinul în pantele zonei cu IGP „Valul lui Traian”. Acolo se fac inclusiv vinurile albe seci, cu o aciditate proaspătă”, ne confirmă Năstica, în calitate de sommelier.

Nu uitați, locul de origine e un indicator foarte important în asocierea corectă a vinurilor cu mâncarea sau gustările, iar combinațiile care țin cont de originea geografică sau alte criterii de terroir sunt încurajate.

Acest articol apare în cadrul campaniei de promovare a produselor tradiționale moldovenești cu Indicație Geografică, Denumire de Origine și Specialitate Tradițională Garantată „Autentic Moldovenesc”, lansată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), cu finanțarea Proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova.