DESPRE CÂMPURI

„Din câte ştim, patria începe de la prima imagine din abecedar, iar teatrul - din vestiar. Ceea ce nu ştiu toţi este că, carnea îşi ia începutul de pe… câmpuri. Mulţi vor rămâne nedumeriţi, dar nu-i nimic straniu aici. Suntem ceea ce mâncăm”, a spus Dumitru Munteanu.

Înainte de a-și lansa această afacere, Dumitru Munteanu a activat în domeniul de vinificație, unde regulile sunt stricte - vrei să produci un vin de calitate, trebuie să ai grijă de vii. „Voiam să fiu sigur că am cea mai bună carne. Prin urmare, trebuie să producem propriile furaje”, a menționat acesta.

De aici și a venit inițiativa de a cumpăra șapte hectare de „cel mai calitativ sol din nordul Moldovei”, cum a declarat Dumitru Munteanu. „Cernoziom adevărat, aşa cum scrie în manuale. Gras ca untul”, a adăugat acesta.

Iar formula magică este cât se poate de simplă. „Ne rugăm să plouă frumos şi să creştem grâul cu care, mai apoi, vom hrăni porcii noştri. Nimic nu se întâmplă repede, aşa ca în poveşti. Totul, ca la cele mai bune case”, a declarat directorul companiei „Filletti”.

Prin urmare, nutriţioniştii profesionişti calculează şi elaborează diverse amestecuri, prelucrează minuţios grâul. În rezultat, se obține un amestec din grâu încolţit, porumb şi orz, dar și puţin şrot de floarea soarelui și tărâţe.

„Și purceii cresc, văzând cu ochii. Nici un hormon, nimic artificial. În general, prefer tot ce este natural. Poate că Moldova, deocamdată, nu a atins culmi extraordinare, dar noi avem viitor, sunt sigur de asta. Puterea companiei este în tot ce e natural, ecologic curat. Ne aparţine puritatea aerului, a apei, a pământului şi a naturii. Totul este pur şi natural. Datorită acestui fapt, produsele „Filletti” sunt naturale. Străinii care ne vizitează ţara, după ce ne gustă produsele, de fiecare dată mai solicită câte o porţie. O fi având ei acolo Bentley şi iPhone, dar iată crenvurşti lacta şi parizer „doktorskaia” nu au şi nici nu vor avea”, a menționat Dumitru Munteanu.

DESPRE HOLDING

Cât despre companie, Dumitru Munteanu a subliniat că, deși „Filletti” este un brand, în primul rând, este vorba de o familie, holding, practic „un imperiu al cărnii”. Iar cele două ferme imense ale companiei au și câte un nume, ca orășele adevărate. „Ferma din raionul Anenii Noi se numeşte „Funny pig”, cu o capacitate de 10 mii de purcei şi 1.500 de scroafe. Ferma din Floreşti poartă numele „Eurogenetics” şi are o capacitate de 1.500 de purcei şi 450 de scroafe. Toţi porcii noştri sunt din rase cu cel mai mare randament la producţie de carne”, a explicat directorul „Filletti Holding”.

Porcii sunt crescuţi în baza unei tehnologii elaborate în Danemarca. Compania colaborează cu peste 500 de profesionişti din businessul de carne, cu o vastă experienţă de muncă, astfel încât sistemul funcţionează perfect. „Când vreţi să luaţi micul dejun, vă ia doar câteva secunde ca să desfaceți pachetul cu crenvurşti. Pentru acest moment, pe teritorii imense, sute de oameni activează în regim non stop. Vă face plăcere? Desigur, că vă face plăcere! Dar eu chiar sunt mândru! Atunci când vouă vă este bine -  și eu mă simt bine. Mă bucur şi pentru că familia „Filletti” se extinde încontinuu, așa cum îi stă bine unei familii bune, în care domnește prietenia. Și dumneavoastră puteți deveni parte a acestei familii. Profitând de ocazie, invit spre colaborare fermierii și furnizorii de carne de vită și de curcan. Vă așteptăm, în cazul în care aveți carne de calitate. Iar o carne de calitate nu poate fi ieftină, nu-i așa?”, a spus Dumitru Munteanu.

DESPRE PREȚURI

„Vă mai aduceți aminte cum curajosul soldat Švejk s-a întâlnit odată cu o persoană care susținea că în interiorul globului pământesc mai este plasat un glob, mult mai mare ca volum? Știți, este o ilustrare perfectă a „subiectului cărnii”. Nu este posibil să plasezi ceva mai mare ca volum în ceva mai mic. Dacă un kilogram de carne de calitate costă XX, un kilogram de crenvurști produs din această carne nu poate să coste X”, a explicat Dumitru Munteanu.

Crenvurștii „Filletti” costă de la 100 de lei per kilogram în sus. Tot ce costă mai puțin, deja nu prea este carne, și nu prea sunt crenvurști, a menționat directorul companiei. „Da, s-ar părea că faceți economii, cuvântul cheie fiind „S-AR PĂREA”. Puteţi fi siguri că acei 100 de lei i-ați dat pe nimic altceva, decât pe carne. Iar 50 de lei nu se știe pe ce îi plătiți, sunt bani aruncaţi în vânt. De ce trebuie să faceți risipă de bani? Trebuie să cheltuiți econom - cumpărând „Filletti”. Cel mai bun produs nu poate fi ieftin, nu-i aşa?”, a explicat acesta.

DESPRE NORMALITATE

Alegerea potrivită este să mâncați carne adevărată, naturală, de calitate. „Să te îndopi cu te miri ce, înseamnă să nu te respecți și acesta este un drum spre nicăieri. Permiteți-ne să vă ajutăm să faceți economie de o vizită la dietolog. Nu poți construi o casă durabilă din materiale de construcții necalitative. Nu poți avea un organism sănătos, consumând grăsimi și oase măcinate. Ceea ce aveți mai de preț în viață - sunteți chiar dumneavoastră. Păi, în acest caz, iubiți-vă! Consumați produse din carne de calitate, îmbogățiți-vă organismul cu proteine, faceţi sport. Așa vor apărea și mușchii”, a mai declarat Dumitru Munteanu.

DACĂ NU-I CARNE - NU EXISTĂ NICI „FILLETTI”

„Există o anumită limită, după care singura cale de a produce ceva este să scazi din calitate și sinecost, după care începi să faci dumping, să scazi prețurile. Aceasta nu este calea pe care am ales-o noi. „Filletti” este ca și caviarul, un produs unic, în serie limitată. Caviar va fi exact atât câţi nisetri vor fi. Tot ce depăşeşte această valoare, nu mai este caviar adevărat. „Filletti” se produce atât timp, cât există carne. Dacă nu-i carne - nu există nici „Filletti”, a menționat directorul companiei.

DESPRE PUBLICITATE

Campania de publicitate lansată de companie a început de la faptul că a fost cumpărat pământul, utilajele agricole, iar oamenii au început a fi instruiți. „Probabil, aceste declarații vi se par stranii. Așa și este. Căci cine își va face publicitate într-un mod atât de ciudat? Am să încerc să vă explic aceste acțiuni, stranii la prima vedere. Marketingul este important. Dar marketingul nu poate îmbunătăți calitatea cărnii, și nu vă poate face să mâncați ceea ce nu vă place. Consumați „Filletti”, deoarece produsele vă sunt pe plac. Dar acestea vă sunt pe plac, deoarece am cumpărat pământul, utilajele agricole și... vedeți mai sus. Anume această abordare față de procesul de producție „de la câmp la masă” ne permite să menținem standarde de calitate înalte și deosebite”, a mai spus Dumitru Munteanu.

DESPRE ANIMALE

„Cu adevărat gustos poate fi doar animalul fericit. Purceii noștri nu știu ce este foamea și setea, nu știu ce este disconfortul, stresul sau bolile. Nu admitem asta nu doar din cauza că ne plac animalele. Cu toate că noi ţinem la ele. Dar și mai mult, vă iubim pe dumneavoastră”, a declarat șeful „Filletti”.

DESPRE PERFECȚIONISM

Compania are proprul sistem de control al calității - sistemul Filletti Quality. „Dar sunt un perfecționist, tot timpul îmi lipsește ceva. Am un prieten care e diplomat în SUA și revine regulat acasă. Ca și toți conaționalii noștri, plecați peste hotare, prietenul meu duce dorul produselor adevărate: pâine neagră, castraveți murați, salamuri, crenvurști... De fiecare dată când revine acasă, se aruncă asupra crenvurștilor. Verdictul e mereu același: „sunt la fel de calitativi”. Și eu mă calmez. Nu am motive să-mi fac griji, dar undeva, în adâncul sufletului, oricum un pic mă neliniștesc. Totuși, sunt un perfecționist”, a menționat Dumitru Munteanu.

DESPRE MOTIVARE

„Atunci când merg la nord, la fermele noastre, sufletul meu se încântă. Ale cui sunt aceste câmpuri? Ale „Filletti”. Ale cui sunt aceste cirezi? Ale „Filletti”. Ale cui sunt aceste ferme, elevatoare? Ale „Filletti”, desigur. Revin în oraș, merg la magazin. Ale cui sunt aceste salamuri de pe rafturi? Din nou, „Filletti”. Și atunci, mă umplu de mândrie. Și nu e vorba aici despre venituri. Înțeleg că în fiecare zi particip la un meci de fotbal. Jucăm ca o echipă și, de fiecare dată, în fiecare zi câștigăm. Ce poate fi comparat cu această senzație? Banii? Sunt de acord, banii au un rol important, dar doar ca instrument. Dar dacă banii sunt unica motivație pentru care mergeți la serviciu - renunțați la acest serviciu”, s-a arătat convins directorul companiei.

„Trebuie să existe pasiune, plăcere, provocare! Provocarea mea e „Filletti” și jocul meu aduce bucurie, folos, profit și plăcere miilor de oameni, la fel ca fotbalul sau interpretarea la instrumente muzicale”, a adăugat acesta.

DESPRE VIITOR

„Eu trăiesc după reguli simple: fă ceea ce trebuie să faci și fii liniștit. Viitorul va avea grijă de tine. Haideți să facem ceea ce trebuie, astfel ca viitorul să aibă grijă de noi toți. Probabil, citiți acum acest text și vă gândiți: iată, o nouă publicitate ca să vândă ÎNCĂ vreo două sute de kilograme de crenvurști. Dar am spus deja că în planurile noastre nu intră inundarea pieței cu produse ieftine. „Filletti” produce doar atât cât trebuie. Și asta vă spun eu, Dumitru Munteanu. Și încă ceva: sunt gata să analizez ideile dumneavoastră noi și fresh privind dezvoltarea unui proiect de gospodărie țărănească. Căci țara noastră mică este o mare gospodărie țărănească. Haideți, împreună s-o facem să înflorească”, a declarat șeful „Filletti”.

Ideile și propunerile le puteți expedia la: director@filletti.md.

P.