Autorul dublului omor din Soroca se face responsabil și pentru moartea unei tinere din același raion. Șeful Direcției combaterea crimelor grave al IGP, Igor Zglavuță, a anunțat că, în urma interogatoriului, în iazul din r. Soroca, au fost găsite oseminte umane care ar aparține minorei dispărute fără veste în 2012. 

În ceea ce privește crima descoperită la începutul săptămânii, șeful direcției IGP a precizat că ambele femei erau arse de vii de către tânărul în vârsta de 22 de ani. Înainte de comiterea crimei, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu victimele. 

Potrivit sursei, tânărul și-a recunoscut pe deplin vina pentru toate trei episoade de omor. 

De menționat că, săptămâna această, într-o pădure situată între satele Pârliţa şi Dumbrăveni, au fost găsite cadavrele carbonizate a două persoane. Ulterior, s-a aflat că acestea aparțin unei femei de etnie romă, în vârsta de 42 de ani și fiicei sale, de 15 ani.