Poliţiştii arată că, pe lângă faptul că avea o alcoolemie „la care mulţi oameni ar fi deja în comă alcoolică”, biciclistul nu era nici echipat corespunzător circulaţiei pe timp de noapte.

„Poate el crede că a avut ghinion pentru ca a fost sancţionat, însă norocul lui şi al celorlalţi participanţi la trafic a fost că poliţiştii l-au descoperit în timp util şi toată lumea a ajuns în siguranţă acasă. Căldura cere hidratare, iar hidratarea se face cu apă”, potrivit IGPR.