Recordul inexistent

Președintele să laudă că pediștii îi copiază amnistia din 2007-2008, care ar fi avut rezultate excelente precum o creștere economică de 7,8%, „record pentru Republica Moldova”. Adevărul e că Moldova a mai avut o creștere de 7,8% în 2002, iar recordul a fost, de fapt, în 2012, de 9,4%.

Cât despre efectele concrete ale amnistiei din 2007-2008: deși ministrul Dodon promitea că vor fi legalizați cel puțin (!) un miliard de dolari”, au fost legalizate doar vreo 360 de milioane de lei, iar statul a încasat 18 milioane  de lei (cam $30 și $1,5 milioane, respectiv, la cursul de atunci). 

Amnistia perpetuă

Lucrul probabil cel mai curios pe care îl scrie președintele e că guvernările pro-europene au „renunțat” la reforma economică din 2007 și revin la ea abia acum. Nu e clar ce are în vedere șeful statului. Că amnistia ar trebui să fie continuă? 

De altfel, Igor Dodon uită că Moldova îi explica FMI-ului în memorandumul din 2007 că „amnistia fiscală va fi un eveniment care nu se va mai repeta”. Se pare că președintele Dodon și ministrul Dodon au viziuni diferite.

Exodul populației

Președintele mai scrie despre „exodul masiv al forței de muncă ca urmare a politicilor economice absolut ineficiente, promovate de guvernările AIE, precum și de actuala guvernare” și despre faptul că „natalitatea scade în progresie geometrică”. Ideea pe care o împinge Igor Dodon e că lumea dispare din Moldova fiindcă pro-europenii n-au „continuat” amnistia sa din 2007-2008.

Că situația demografică degradează din cauza sărăciei e clar, dar asta nu înseamnă că politicile economice ale guvernărilor pro-europene sunt principala cauză. În primul rând, moldovenii au început a pleca peste hotare încă din anii 90 și au continuat s-o facă și pe parcursul guvernării comuniste, inclusiv când Igor Dodon era ministru al Economiei, iar Zinaida Greceanîi prim-ministră. Același lucru e valabil și despre scăderea natalității.

Încrederea președintelui

În micul său eseu, șeful statului se concentrează pe reforma fiscală și dedică doar două paragrafe legalizării capitalurilor, care e, de fapt, ținta principală a criticilor opoziției, societății civile, SUA, FMI, UE, etc. El admite diplomatic că împărtășește „totalmente îngrijorările sincere ale cetățenilor țării, dar și ale multor dintre prietenii noștri externi” și că „această inițiativă este lansată extrem de nereușit pe fundalul fraudei bancare”, ba chiar dă din deget guvernării că încă nu a investigat această fraudă.

Igor Dodon îi promite apoi cititorului său că a analizat minuțios legea și că aceste îngrijorări sunt nefondate: în lege scrie clar că legalizarea nu se referă la alte bunuri infracționale decât la cele obținute prin evaziune fiscală. Practic, președintele își exprimă încrederea că procuratura, CNA și restul vor fi super-vigilenți și mega-independenți, și vor verifica toate aceste bunuri să nu fie prea murdare.

Pe scurt, Igor Dodon admite că investigația privind furtul miliardului nu se mișcă, însă asta nu-l împiedică să aibă multă încredere în aceiași judecători și procurori care tărăgănează investigația.

Povară fiscală

În schimbul legalizării capitalurilor, președintele preferă să discute pe larg despre amnistia și stimularea fiscală. Totuși, fostul ministru al economiei evită să prezinte cifre și calcule care să arate cum vor beneficia oamenii de pe urma reformei.

Cu niște calcule și cifre la subiect vin, în schimb, cei de la Transparency International care arată că oamenii cu venituri mici vor beneficia neînsemnat de pe urma reformei, iar cel mai mult vor profita cei cu venituri mari. Spre exemplu, pentru un moldovean care muncește în agricultură cu un salariu mediu lunar de 3713 lei, venitul său va crește cu doar 9 lei pe lună. Pentru un bogătaș care primește 41667 de lei pe lună, venitul net i se va majora cu 2006 lei.

Astfel, în pofida asigurărilor lui Igor Dodon că reforma va ușura povara fiscală de pe umerii bieților moldoveni de rând, cifrele arată că adevărații beneficiari se află mult mai sus.