O tânără a fost văzută astăzi făcând fotografii în timpul protestelor partidelor PAS, DA și PLDM. După ce unul dintre cei prezenți a întrebat-o cine este, femeia s-ar fi prezentat drept „stagiară” la un portal de știri. Ulterior, aceasta ar fi refuzat să-și prezinte legitimația de jurnalist, spunând că a lăsat-o în mașină.

La câteva ore după incident, purtătotrul de cuvânt al IGP, Mariana Bețivu, a venit cu clarificări.

„Persoana care apare în imagini este Cristina Vicol, care lucrează în calitate de ofițer de presă al Poliției Hâncești. Nu cunoaștem deocamdată ce s-a întâmplat și dacă ea s-a prezentat în calitate de jurnalistă. Mâine vom verifica toate informațiile și vom reveni cu detalii”, a declarat Mariana Bețivu pentru AGORA.