În această dimineață, manifestanții au înconjurat monumentul domnitorului, scandând „Jos dictatura” și „Independența este a poporului”.

La fața locului au venit angajații Poliției și juristul Primăriei, Valeriu Bogdan, încercând să-i convingă pe protestatari să plece, întrucât oficialii din Guvernul Filip urmează să depună flori la monument cu ocazia Zilei Independenței. 

„Pe perioada desfășurărilor evenimentelor oficiale, conform art.5 legea 26, evenimentul lor se sistează temporar. După finisarea evenimentelor oficiale, ei vor putea decide unde să protesteze”, a declarat un angajat al Poliției.

Ulterior, la fața locului au venit polițiștii mascați, iar o voce difuzată prin megafon a îndemnat protestatarii „să plece, în caz contrar, o să folosim forța”.

Maia Sandu și Andrei Năstase au fost alungați forțat din Piață, după cum se vede din imaginile postate de reporterul Ștefan Grigoriță.