„Pe multă lume a surprins decizia de a plasa alegerile la sfârșitul iernii. PD are nevoie de timp pentru a-și regândit tactica electorală, de asta și a avansat așa de mult data alegerilor”, a declarat analistul.

Vlad Țurcanu nu exclude, însă, că alegerile prezidențiale ar putea avea loc totuși în anul 2018.

„ Există un risc să ne trezim că avem alegeri anul acesta. Dacă se va întâmpla așa, atunci va fi clar că avem de a face cu o grupare politică care nu ține cont de niciun fel de reguli democratice. Încă nu a anulat nimeni sabia lui Damocles, care planează asupra rezultatelor alegerilor locale. Nimeni nu are nicio certitudine că nu se va întâmpla la fel cu unii reprezentanți ai opoziției. Ceva trebuie să se întâmple înainte de alegeri pentru ca să avem senzația că participăm la un exercițiu electoral serios, nu la o mascaradă”, a spus Țurcanu.

La rândul său, liderul PLDM, Tudor Deliu este convins că o asemenea schimbare venită din partea partidului de guvernare ar putea să bulverseze societatea:

„Cei din PD pot să vină cu proiecte scrise seara și votate a doua zi în două lecturi. Ne putem aștepta la orice. Dar nu cred că vor face asta și la alegeri. Dacă vor face asta, și mai mult vor bulversa societatea”, a spus liberal-democratul.

Alegerile parlamentare din R. Moldova sunt stabilite pentru 24 februarie 2019.