„Limita este acolo până unde reușești să privești cu ochii minți. Toate în lumea asta depind numai de imaginația și de dorința fiecărui om”, spune tânărul după ce a băut pe nerăsuflate jumătate din sticla cu apă, nelipsită în drumeții.


Igor Barbarosa își trăiește visul cu ochii. Sau mai bine spus, visele pentru că fiecare nouă destinație pe care își propune să o exploreze este de fapt o dorință venită din adâncul inimii. Recunoaște că nu întotdeauna îi este ușor, dar spune că fiecare clipă de impas este răsplătită însutit atunci când ajunge la linia de finiș:

„Nu am simțit niciodată că nu mai pot să continui, pentru că de fiecare dată simțeam că dorința de a ajunge acolo unde mi-am propus este mai puternică decât momentele de slăbiciune”.


Călătoriile prin lume au o filozofie aparte. Igor Barbarosa încă își învață lecțiile. Spune că cel mai important lucru pe care trebuie să-l știe un drumeț este încrederea în sine. Fiecare pas trebuie să fie gândit: încet, dar sigur. Când vorbește despre munți, tânărul are un licăr în priviri.

 „Pe munte urcarea este mai obositoare, iar coborârea este mai dureroasă și îți pune la încercare picioarele. Totuși, acolo este un alt Univers. E atât de frumos totul în jur, iar starea de spirit îți provoacă atâta plăcere, încât oboseala și durere devin neînsemnate”, mărturisește Igor.


Fiind o fire pragmatică, Igor Barbarosa își setează obiectivele cu grijă. Argumentele care îl motivează să continuie sunt recordurile personale- locurile în care a ajuns chiar dacă din start știa că nu-l așteaptă o cale prea ușoară:

„4 3466 m în Munții Alpi, 2544 m când am cucerit cel mai înalt vârf din România – „Vârful Moldoveanul”. Timp de aproape două luni am parcurs 4200 km cu bicicleta”.


Vorbește cu modestie despre pasiunile și realizările sale. Spune că încă nu a găsit definiția succesului, dar se încăpățânează să continuie căutările.

„Îmi plac călătoriile, vacanțele active. Îmi place să depun efort fizic, să mă provoc și să mă autodepășesc. Dacă există undeva o cheie a succesului, tind să cred că aceasta este”, povestește tânărul.

De fiecare dată când revine acasă, analizează cum a decurs călătoria în care a fost, apoi începe să facă planuri pentru un alt punct care trebuie să fie ochit:


„După fiecare obiectiv bifat, îmi setez altele noi. Aș vrea să fac un tur al lumii pe motocicletă, sau să fac autostopul. Când îți atingi scopurile, simți un fel de eliberare totală, un soi de mândrie și de mulțumire care îți dă noi forțe”.

Între câteva schițe și proiecte, tânărul arhitect recunoaște că meseria pe care și-a ales-o este o artă, iar fiecare artist are nevoie de surse pentru inspirație.

„Am înțeles că locul unde mă simt cel mai bine este inima naturii. Mă regăsesc acolo. Când călătorești, spectrul de idei este mult mai larg. Un arhitect are nevoie de asta”, mărturisește Igor.

Nu știe unde îl vor duce pașii în următorii ani, dar își dorește să le poată povesti copiilor săi despre cât mai multe locuri  pe care a reușit să le vadă cu propriii ochi. Pentru că de la un punct setat pe hartă și până la vizitarea acelei destinații nu este decât un pas. Sau o rotire de pedale...