„Am depus solicitarea în regim de urgență, sperăm la începutul săptămânii viitoare Curtea să se pronunțe pentru a evita blocajul și vidul legislativ”, a completat Sîrbu.

Principalul argument al democraților este că prin refuzul lui Dodon de a semna decretul de numire în funcție a lui Nicolae Ciubuc și a lui Silvia Radu ar apărea „un conflict instituțional”.

Amintim că, prin aceeași procedură, Igor Dodon a mai fost suspendat de trei ori. Atunci atribuțiile sale au fost executate de speakerul Parlamentului, Andrian Candu. Dodon a fost suspendat temporat atunci când a refuzat să-l numească în funcția de ministru al Apărării pe Eugen Sturza, iar peste câteva luni - alți șapte miniștri din Cabinetul Filip. O altă procedură de suspendară a fost dispusă de CC în momentul în care Dodon a refuzat să promulge legea cu privire la combaterea propagandei ruse. 

ro-131f20180921f4c20 by on Scribd