Șoferul a explicat, la judecată, că la întoarcerea spre Floreni, timpul era posomorât, ploua şi traseul era umed. În faţa sa se deplasa un microbuz de model „Mercedes-Benz” care, la un moment dat, s-a oprit.

Prepeliţă susţine că nu a observat alte automobile pe traseu din sens opus. Văzând că automobilul din faţă s-a oprit, s-a angajat să-l depăşească

„Efectuând manevra de depăşire, a observat că, din sens opus, venea cortegiul care era aproximativ la o distanţă de 25—30 metri, a luat brusc volanul în partea dreaptă şi a încercat să oprească autocamionul, dar acesta a început să derapeze. A încercat că întreprindă tot posibilul pentru a opri camionul, dar pentru că traseul era umed, camionul nu se oprea. Încercând să evite impactul cu microbuzul din faţă, camionul a derapat pe contrasens, provocând accidentul rutier cu cortegiul”, se spune în sentinţa pronunţată pe 6 decembrie 2018, de către judecătorul Sergiu Osoianu, de la Judecătoria Străşeni.

Instanţa i-a stabilit lui Dumitru Prepeliţă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 400 u.c., echivalentul a 20 de mii de lei, atât cât a solicitat procurora Ina Malai.

Accidentul în care a fost implicată coloana oficială a preşedintelui Igor Dodon a avut loc pe 9 septembrie 2018, pe traseul Străşeni – Călăraşi. Maşina în care se afla preşedintele şi mama sa, un Mercedes S500, s-a ciocnit cu un camion al avicolei „Floreni”, condus de Dumitru Prepeliţă, care venea din sens opus. În accident a fost implicat şi un automobil de escortă „Volkswagen Touareg”, al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), în care se afla şi unul dintre fiii şefului statului.

Citiți mai multe detalii pe zdg.md.