Potrivit lui Masiutin, piața IT din Moldova continuă să se dezvolte în ritm ascendent și acesta este un lucru firesc pentru era digitală în care ne aflăm. Oamenii tot mai mult apelează la softuri în viața cotidiană, ceea ce le ușurează viața și o face mai interesantă. 

Șeful Ritlabs susține că în 2019 sectorul IT se va dezvolta în direcția implicării în sistemul de educație de toate nivelele: preșcolară, școlară și universitară. Se va coopera mai strâns cu instituțiile de invățământ pentru a acorda programe de instruire, profesori și echipament. „Această tendința a început câțiva ani în urmă cu pași mici, dar în 2019 va fi evidentă”, a menționat acesta. 

Maxim Masiutin a făcut acesta declarații cu ocazia lansării celei de a patra ediții a „Almanahului Politic 2018”, elaborat de compania „Poliexpert” şi portalul www.tribuna.md, el fiind unul dintre protagoniștii care apare pe paginile publicației.

„Este un proiect foarte bun. Vă mulțumesc că promovați libertatea cuvântului. Astfel, compania „Poliexpert” şi www.tribuna.md, editorii almanahului, îşi aduc contribuția deosebit de importantă în respectarea dreptului la libera exprimare în Republica Moldova, un drept fundamental al omului de care depind celelalte drepturi”, a spus cu această ocazie directorul Ritlabs Maxim Masiutin.

Directorul „Ritlabs” a precizat cu acest prilej că, în alte țări există almanahuri și e foarte important că deja şi în Republica Moldova, an de an, este scos de sub tipar un almanah al politicii autohtone.


În anul 2018 compania Ritlabs a livrat produsul său software „The Bat!” unui număr de 7 688 de clienți distincți, din 85 de țări ale lumii. Pe primele locuri se poziționează: Rusia, Germania, Polonia, Statele Unite și Marea Britanie. Astfel, „Ritlabs” este compania software lider în Republica Moldova după numărul clienților distincți din străinătate, dar și a numărului de țări, în care a exportat licențele cu plată.

P.

Acest material este un Advertorial comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției AGORA. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.