Potrivit investigațiilor oamenilor legii, începând cu anul 2018, cei doi agenți economici au reușit să se eschiveze de la achitarea TVA-ului în sumă de peste 3 milioane de lei, prin includerea datelor denaturate privind veniturile și cheltuielile.

Și asta nu e tot. Pentru a mai câștiga niște bani, factorii de decizie ai întreprinderilor nominalizate ar fi  depus acte false și ar fi beneficiat de restituirea taxei pe valoare adăugată, prejudiciind bugetul de stat cu aproximativ 1 milion de  lei. În schemă ar fi fost implicat și un angajat de la FISC, care ar fi eliberat o decizie favorabilă privind restituirea acestei sume.

Astăzi, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate, a efectuat percheziții la domiciliile factorilor de decizie din cadrul întreprinderilor respective, la sediile întreprinderilor, precum și în biroul de serviciu al angajatului de la FISC care ar fi implicat.


Până la această etapă, au fost reținute două  persoane pe un termen de 72 ore, iar alte două persoane sunt audiate în calitate de bănuiți, se arată într-un comunicat emis de PCCOCS.