„Medicul Stanislav Florea condamnat pentru 15 ani de închisoare și Arestat în sala de ședința Acum, pentru că s-a pus în executare decizia AZI. Curtea de Apel Bălti a modificat sentința Judecătoriei Bălti și l-a recunoscut vinovat pentru toate episoadele incriminate pe art. 171 alin (2) lit a), 171 alin (3) lit a), 172 alin (2) lit a), 171 lit b) Cod penal. Victimele - pacientele din internat, au primit despăgubiri morale între 50de  mii și 70 de mii de lei”, a anunțat avocata Doina Ioana Străisteanu într-o postare pe Facebook.


În octombrie 2016, Stanislav Florea a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. După pronunțarea sentinței, acesta a rămas în libertate. Deși despre acest caz s-a aflat încă în 2013, procesul a fost tărăgănat până astăzi.

În februarie 2013, o beneficiară a internatului și-a sunat rudele, anunțându-le că a fost violată de medicul care o tratează. Atunci, la faţa locului s-a deplasat grupul operativ al Comisariatului de poliție și procurori din Bălți, recepționând plângerea victimei. Fiind supusă unei expertize psihiatrice, femeia a fost calificată ca fiind responsabilă, fapt care a servit drept temei pentru inițierea unei cauze penale pentru viol. Ulterior, în timpul investigațiilor, au fost identificate și alte victime, în total, 16. Stanislav Florea a pledat nevinovat.