„Rezultatele o să fie văzute atunci când noi o să reușim să punem toate semafoarele pe GSM. Așa încât dacă vom ști orele exacte unde se formează ambuteiaje pe anumite porțiuni de drum, noi o să putem lungi faza verde a semaforului, astfel încât să decongestionăm traficul. Primul scop este în regim online să vedem unde sunt probleme și unde se creează ambuteiajele, în regim online să vedem unde este defecțiunea la semafor ca să nu mai trebuiască să sune oamenii la dispecer sau la poliție. În mai puțin de o secundă, toată informația apare pe ecran. Sistemul inteligent ne permite să calculăm traficul, ne va permite să micșorăm sau să majorăm faza culorilor”, a spus primarul interimar Ruslan Codreanu, prezent la evenimentul de prezentare a noii tehnologii.


Oficialul a mai menționat că autoritățile municipale, de comun cu poliția, vor anunța săptămâna viitoare măsuri care vor duce la fluidizarea traficului. „Nu noi suntem cei care decongestionăm traficul. Și poliția are centru de monitorizare a traficului. Împreună vom vedea cum putem conecta bazele respective”, a declarat Codreanu.

În următoarea jumătate de an, se planifică instalarea altor 23 de semafoare inteligente. În total, pentru modernizarea semafoarelor au fost alocați două milioane de lei. Din acești bani, urmează să fie schimbate becurile cu cele de tip LED, astfel încât culoarea să fie mai vizibilă.