În Noaptea Învierii în apropierea Catedralei  Naşterea Domnului va fi amplasat un echipaj  cu autospecială de intervenţie, două grupe mobile  din cadrul corpului de comandă al IGSU şi  un efectiv de trupă.

Totodată, salvatorii au venit cu recomandări de menţinere a securităţii antiincendiare  faţă de responsabilii lăcașelor, dar şi faţă de enoriaşii, care urmează să meargă la biserici de Noaptea Învierii.

Pompierii au  îndemnat oamenii să menţină libere  căile de acces în lăcaşe, pentru ca autospecialele de intervenţie să poată ajunge la timp în caz de situaţii de risc. De asemenea, enoriaşii sunt rugaţi să aprindă lumânări doar în locuri special amenajate și la o la distanţă sigură faţă de obiectele combustibile.

Totodată, salvatorii  recomandă responsabililor să se asigure că instalaţiile de încălzit, dar şi echipamentul electric vor fi deconectate de la sursele de alimentare după finalizarea slujbelor, iar bisericile sunt dotate cu mijloace primare de intervenţie în caz de incendii.

Preoţii sunt rugaţi să permită accesul enoriaşilor în incinta lăcașelor doar în limita capacităţilor acestora, pentru a evita îmbulzeala, dar şi riscul unei evacuări problematice în caz de incendiu.

Salvatorii  au îndemnat oamenii să respecte cu stricteţe recomandările, iar în situaţii de risc să apeleze de urgenţă Serviciul 112.

Potrivit IGSU până în Noaptea Învierii urmează a fi evaluate aproape1500 de lăcaşe de cult din întreaga ţară, iar responsabilii urmează să primească recomandări necesare pentru evitarea incendiilor.