Demisia lui Babenco a fost salutată de către unul din contestatarii acestuia, Valeriu Munteanu care a declarat că „Guvernul Monstruoasei Coaliţii a dat înapoi în faţa revoltei opiniei publice şi l-a pus pe Babenco să demisioneze.”
Babenco a fost numit ieri în locul Elenei Beleacova în funcția de director al Biroului Relații Interetnice. Numirea acestuia a fost contestată de mai mulți internauți, printre ei fiind și Valeriu Munteanu, care a declarat că „Babenco nu poate ocupa o funcţie, unde s-ar ocupa de armonia dintre etniile din Republica Moldova pentru că a dat dovadă de șovinism, agresându-l în 2011, pe activistul civic Oleg Brega, când acesta i-a cerut să i se adreseze în limba română. Universitatea Slavonă este un focar al şovinismului imperial rus, unde s-a creat aşa zisul „drapel” al Republicii Moldova, ce „ar trebui” să înlocuiască Tricolorul. Numirea lui Babenco este o gravă insultă la adresa românilor basarabeni”
Nume noi la Guvern
Executivul au aprobat eliberarea din funcție a trei viceminiștri și a doi directori de Agenții. Totodată Guvernul are un secretar nou în persoana lui Leonid Bujor, fost ministru al Educației. Ștefan Creangă a depus cerere privind demisia din funcția de viceministru al Finanțelor, ca urmare a incompatibilității cu funcția de deputat. De asemenea, Vladimir Grosu și Ruxanda Glavan au fost eliberați din funcția de viceministru al Justiției și respectiv al Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Elena Beleacova a fost demisă din funcția de director general al Biroului Relații Interetnice. În locul acesteia a fost numit Oleg Babenco. În locul lui Vasile Pîntea, la Agenția rezerve materiale, a venit Anatolie Melenciuc, vicepreședintele Consiliului raional Ialoveni. Totodată, ministrul Agriculturii Ion Sula a fost eliberat din funcția de director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. În locul acestuia a fost numit Iurie Carp, care anterior a deținut funcția de director general MoldovaVin, Aroma, și director adjunct la Franzeluța.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.