„La 21 mai curent, Consiliul Raional Nisporeni a decis, cu votul a 19 consilieri Pro Moldova, reorganizarea gimnaziului satului Ciutești și, cu votul a 21 de consilieri, închiderea gimnaziului Vulcănești. Tentativa noastră de a convoca ședința extraordinară a consiliului a fost obstrucționată îndelung de colegii din PAS. Colegii noștri au făcut o cerere în judecată, prin care au cerut anularea deciziei de reorganizare a gimnaziului Ciutești, pe motiv de incompatibilitate a trei consilieri care au votat această decizie. Constrânși de legislație și sub presiunea comunităților locale din Ciutești și Vulcănești, Consiliul Raional Nisporeni a decis, la 2 septembrie, abrogarea acestor decizii, iar ambele școli au fost redeschise”, a declarat Andrei Năstase.
După ce a descris situația din Nisporeni, politicianul a trecut la promisiuni electorale:
„Zeci de școli se închid în toată Moldova din cauza lipsei de competență, dar și a populismului acestui guvern. Politicile proaste în domeniul bugetar au falimentat zeci de gimnazii mici în toată țara. În calitate de președinte al Republicii Moldova, voi milita în permanență pentru politici raționale. Voi susține creșterea salariilor profesorilor și medicilor cu includerea acestor sume în legea bugetului de stat, fără a falimenta instituțiile”.
Amintim că Andrei Năstase a depus actele la CEC pentru înregistrarea grupului de inițiativă, astfel încât să purceadă la colectarea semnăturilor pentru înregistrarea în cursa prezidențială. Același lucru l-au făcut liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, președinta PAS, Maia Sandu, liderul Pro Moldova, Andrian Candu, președintele Partidul Unității Naționale, Octavian Țîcu, liberalul Dorin Chirtoacă, înaintat de blocul electoral Unirea, Alexandr Kalinin, de la Partidul Regiunilor, și candidatul independent Ion Costaș.
Pentru înregistrarea la prezidențiale, candidații trebuie să colecteze între 15.000 și 25.000 de semnături în susținerea lor. Scrutinul va avea loc pe 1 noiembrie 2020.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.