Pe lângă Șarov și Pînzari, PDM a ales încă patru vicepreședinți: deputata Svetlana Rotundu, deputatul Ghenadie Buza, deputatul Ion Leucă și președintele organizației de tineret a PDM, Vadim Jora.
A fost aleasă o nouă componență a Biroului Executiv al PDM, care include noii vicepreședinți ai formațiunii, precum și pe viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean.
Precizăm că anterior Pînzari declara că nu este membru PD. La scurt timp după numirea sa în funcție, Pînzari a spus că cel care i-a propus portofoliul de ministru a fost liderul PD, Pavel Filip. „Ministru este o funcție politică. Eu am fost desemnat la această funcție de de către Partidul Democrat (PDM), de către Pavel Filip. Am primit un mesaj de la un coleg de-al meu care este membru de partid. Imediat am răspuns că categoric sunt împotrivă. Apoi am numărat până la zece și i-am scris să ne întâlnim să discutăm”, spunea Pînzari.
Mai târziu, acesta a spus că „atât instituția de Apărare, cât și eu, în calitatea mea de ministru al Apărării, mă strădui să nu fac politică”.
Șarov nu a făcut, anterior, declarații despre apartenența sa politică.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.