,,Am aflat lucruri noi, dar și multe elemente care au apărut deja în presă, dar care au fost aranjate oarecum în ordine cronologică. Apar și persoanele care au fost în prima linie. Eu am întrebat organele de drept de ce aceste persoane sunt la libertate, eu am văzut cum lucrează DNA din România, ei arestează primele persoane, după care le identifică pe celelalte. Acum toată informația este pe tavă, iar organele de drept trebuie să ia imediat acțiuni”, a declarat Maia Sandu. 

Ministrul Educației a mai spus că este curioasă să vadă dacă Parlamentul va audia acest raport. Totodată, ea a menționat că evoluția de mai departe a acestui caz ar putea depinde continuarea mandatului său. ,,Întotdeauna poți pleca, depinde ce se va întâmpla", a subliniat ea.

De asemenea, Maia Sandu a mai declarat că este gata să meargă să negocieze cu experții companiei Kroll pentru a face public raportul privind fraudele din sistemul bancar, întrucât aceste informații sunt de interes public. Totuși, ea crede că Banca Națională va face cunoscut opiniei publice rezultatele acestui raport atunci când se va conveni cu experții companiei americane.

Maia Sandu a reiterat că a semnat o scrisoare prin care s-a obligat să nu divulge ceea ce conține raportul Kroll, deși acest raport nu este calificat drept secret de stat.

În același timp, ministrul Educației a menționat că credibilitatea actualei guvernări este pusă sub semnul îndoielii, atât timp cât timp nu vor fi sancționați cei care au comis fraudele din sistemul bancar. 

Rezultatele investigațiilor preliminare ale companiei Kroll indică faptul că „în anii 2012-2014 a existat un efort coordonat și ascuns pentru preluarea controlului asupra celor trei bănci, iar ulterior pentru a masca natura adevărată a tranzacțiilor a fost maximizat volumul de credite acordate”.

Amintim că în urma concursului organizat în luna ianuarie 2015, Banca Națională a Moldovei a selectat compania Kroll Associates UK Limited (Kroll), înregistrată în Marea Britanie, pentru a efectua investigațiile preliminare cu privire la presupusele nereguli financiare de la Banca de Economii S.A., BC Banca Socială S.A. și BC Unibank SA.