Proiectul a fost iniţiat de Centrul Cultural Vatra şi are drept scop promovarea imaginii Republicii Moldova în spaţiul european, prin intermediul obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale.

Proprietarul Centrului Cultural Vatra, Nicolae Avram, a declarat că acesta este un proiect pe care l-a gândit cu mulţi ani în urmă. „Acest proiect s-a născut odată cu mine și sunt foarte bucuros că astăzi trăiesc aceste momente și facem lansarea acestui frumos proiect care ține de soarta și destinul nostru european. Anul acesta avem o pornire spre Europa, odată cu semnarea Acordului de Asociere și liberalizarea regimului de vize”, a spus omul de afaceri. 

Complexul etno-cultural este situat la 30 km de Chişinău, pe un teritoriu de 10 hectare  între Chișinău și Ungeni. Acesta urmează să fie deschis publicului la 31 mai, atunci când va avea loc Festivalul Medieval. Până la finele anului, programul acestui complex cuprinde încă patru festivaluri: Poiana Dragostei (15 iunie), Festivalul Etno-Balcanic (4-6 iunie), Festivalul Etno-Cultural ,,Paradisul Toamnei”, Festivalul Etno-Folloric ,,Satul de Crăciun”.

Proiectul a fost apreciat de personalităţile notorii care au fost invitate la evenimentul de lansare.

„Societatea democratică se zidește când oamenii de jos vin cu inițiativa. Noi suntem deprinși ca Guvernul trebuie să facă ceva, dar în sfâșrșit înțelegem că trebuie să vină oamenii care trebuie să facă ceva, să se manifeste”, a declarat fostul președinte al Republcii Moldova, Petru Lucinschi. 

Şi reprezentanţi ai Parlamentului au avut cuvinte de laudă pentru acest proiect.

„Nu este suficient să strigi că iubești Moldova, important ce ai în suflet, ce ai în inimă, cum să multimplici această dragoste. Acest proiect are și acest scop”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici.

„Noi, în primul rând, o să avem posibilitatea pentru următoarele generații și pentru generația noastră să avem un local pentru manifestații cultural-educaționale, ceea ce este extrem de important”, a declarat Chiril Lucinschi, președinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

De asemenea, șeful Agenţiei Naționale a Turismului a menționat că acest proiect etno-cultural va aduce mai multe beneficii Republicii Moldova.

„Eu aș spune că este mai degrabă un centru-cultural turistic, din simplul motiv că Republica Moldova, în lipsa unei motivații pentru turiști, cum ar fi muntele și marea, paote să atragă turiștii prin cultură, gastronomie și autenticitatea, dacă vor fi folisite aceste deziderate la promovarea acestui proiect, eu cred că va avea succes”, a declarat șeful Agenției Naționale a Turismului.

Centrul Cultural Vatra a fost creat în anul 2012 şi are drept scop principal promovarea tradiţiilor, obiceiurilor naţionale, dar şi a valorilor cultural-artistice ale neamului nostru.