VIDEO. Prim-ministrul Pavel Filip a venit la vot împreună cu soția

VIDEO. Prim-ministrul Pavel Filip a venit la vot împreună cu soția

Prim-ministrul Pavel Filip a venit la secția de vot împreună cu soția. La ieșirea de la urne acesta a declarat că a votat cu gândul că viitorul președinte va înțelege foarte bine contextul prin care trece RM și va contribui la trecerea RM la un alt nivel. 

„Avem un exercițiu foarte important. Unul care nu a mai avut loc în RM de 20 de ani. Ar fi bine ca toată lumea să participle la aceste alegeri, astfel contribuind la dezvoltarea democrației în RM. Am votat cu gândul că viitorul președinte va înțelege foarte bine contextul prin care trece RM și va contribui la trecerea RM la un alt nivel. Sunt sigur că aceste alegeri vor fi corecte, pentru că am dispus toate măsurile înainte de aceasta. Avem peste 3000 de observatori înregistrați. Foarte multe agenții de presă, inclusiv internaționale, sunt acreditate. Este foarte important să construim o Moldovă bazată pe valori europene”, a subliniat Filip.

Soția premierul a evitat să facă vreo declarație prentru presă.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.