„Acum trei ani, Chiril Gaburici a scăpat basma curată, întrucât procurorii au stabilit că termenul de prescripţie pentru falsul diplomei a expirat. Se pare că acum a expirat şi termenul pentru bună-credinţă, or să numeşti la unul din cele mai importante ministere un cetăţean care şi-a cumpărat diploma de BAC înseamnă, cel puţin, lipsă de corectitudine. Probabil, Partidul Democrat resimte o criză acută de cadre, dacă este nevoit să scoată în avangardă personaje asemenea impostoarei de la primărie sau DIPLOMAtului cu studii incomplete”, a scris Munteanu pe Facebook.

Amintim că în 2015, după puțin peste 100 de zile în fotoliul de premier, Chiril Gaburici și-a dat demisia din funcție, precizând că nu vrea ca studiile sale să fie subiect al discuțiilor publice.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.