„Sunt onorată să fiu nominalizată noul ambasador al Republicii Moldova în SUA. Relaţia SUA-Moldova este esenţială pentru Chişinău. Noi vedem Washington-ul drept un prieten puternic într-o regiune complicată şi un partener de mare potenţial în ceea ce privește comerţul şi investiţiile. Sperăm să ne dezvoltăm relaţiile în anii ce urmează. Este important să construim proiecte concrete cu un impact major pentru cetăţenii Republicii Moldova. Într-un an electoral, SUA rămâne principalul nostru susţinător strategic pentru opţiunea geopolitică a ţării orientată spre vest”, a scris Cristina Balan.
Menționăm că astăzi președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat după ședința săptămânală de la partid că vicepreședintele Partidului Democrat Cristina Balan a fost propusă pentru funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.