CSP s-a întrunit în ședință după mai multe tentative eșuate. Anularea concursului pentru șefia PCCOCS, pe ordinea de zi (LIVE)
Pe ordinea de zi figurează și demersul ministrului justiției, Sergiu Litvinenco, privind anularea concursului pentru șefia Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
31 ianuarie 2023, 14:50 ・ Cristian Bolotnicov
Pe ordinea de zi mai figurează și cererea prealabilă înaintată de procurorul Eduard Bulat privind suspendarea și anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
AGORA amintește că, în data de 26 ianuarie, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că „ținând cont de toate situația creată care implică lipsa de credibilitate și riscul iminent de viciere, concursul pentru suplinirea funcției de procuror șef la Procuratura Pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale ar trebui anulat sau suspendat”.
Declarația ministrului Justiției vine după ce membrul Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Iulian Groza a cerut anularea concursului și a înaintat o solicitare în acest sens către Consiliul Superior al Procurorilor.
Acesta susține că asupra lui s-ar fi făcut presiuni pentru a influența procesul de preselecție.
Totodată, angajații Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), al cărui director este Iulian Groza, au fost acuzați că ar fi accesat datele cu caracter personal ale unuia dintre candidații la șefia PCCOCS, Eugeniu Rurac. Acesta a depus o plângere în cere identificarea și atragerea la răspundere penală a angajatului IPRE.
AGORA mai menționează că procurorul Eduard Bulat, care a fost unul dintre adjuncții ex-procurorului general interimar Dumitru Robu, solicită să fie numit în funcția de procuror-șef al PCCOCS, fără concurs. Acesta a făcut referire la o normă juridică, care i-ar asigura garanția de a alege orice funcție vacantă de procuror și de a continua la dorință activitatea într-o funcție similară celei de adjunct al procurorului general. În acest sens, Bulat a depus, la 18 ianuarie, o cerere prealabilă pe numele procurorului general interimar.
AGORA amintește că în total la concurs s-au înscris trei candidați: Andrei Mațco, Eugen Rurac și Sergiu Russu - actualul șef interimar al PCCOCS.
Concursul pentru șefia PCCOCS se desfășoară în două etape: competiția dosarelor depuse (etapă desfășurată la 23 ianuarie) și proba interviului (etapă ce urmează la 1 februarie).