Expert: Salariul mediu în IT a depășit 2.000 de dolari lunar și înregistrează o creștere mult mai rapidă decât în restul sectoarelor economice
Salariul mediu în IT, în 2022, estimativ a ajuns la 2.000 de dolari pe lună, cea ce este de 3,2 ori mai mult decât acum 10 ani, când salariul mediu în IT era de 622 de dolari lunar. Expertul economic Veaceslav Ioniță, remarcă că salariul în sectorul IT în ultimii 10 ani a crescut mult mai rapid decât în restul sectoarelor economiei. Astfel în aceeași perioadă salariul mediu pe economie a înregistrat o creștere de 2,2 ori de la 292 de dolari pe lună în 2013 până la 650 de dolari lunar în 2022.
・ Baciu Ana
Drept consecință a crescut și diferențele de remunerare. Dacă 10 ani în urmă, cei din domeniul IT erau remunerați de 2,1 ori mai bine decât media națională, în prezent diferența a ajuns la 3,5 ori.
În prezent exporturile anuale a Serviciilor IT se ridică la 480 milioane de dolari, ceea ce este de 10 ori mai mult decât media de acum 5-10 ani. Cât privește exporturile anuale ale serviciilor de business pentru aceasta perioadă, ele au depășit cu puțin cifra de 180 de milioane de dolari, înregistrând o creștere de doar două ori.
„Dacă e vorbim despre diferența de salarizare, afirmă analistul economic, în 2013, un angajat din sectorul IT avea un salariu mediu de 622 de dolari, adică cu 1,7 ori mai mare decât al unuia din sectorul serviciilor de business, care ridica doar 372 de dolari lunar. În 2022, în sectorul IT, unde autoritățile au acordat atenție, salariul a ajuns la 2.000 de dolari, fiind de trei ori mai mare față de cel din domeniul serviciilor de business, care constituie numai 670 de dolari lunar”, spune Veaceslav Ioniță.
Cât privește numărul de persoane angajate în aceste sfere, remarcă expertul, în 2015 erau 27 de mii de angajați sau 4,5% din toată forța de muncă, dintre care în domeniul serviciilor IT – 8.200 și în cel al serviciilor de business – 18.800. În prezent, numărul potențialilor oameni care lucrează în servicii de business s-a redus la 16.200, iar al celor din serviciul IT a crescut până la 18.800.
În acest an, exporturile serviciilor IT și BSS se vor ridica la 670 de milioane de dolari, cea ce face acest sectorul cel mai mare sector de export al Republicii Moldova.