„Împărtășim pe deplin poziția Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, ÎPS Vladimir, care a condamnat public decizia rușinoasă a CtEDO care obligă țara noastră să recunoască legal cuplurile de același sex. Această decizie a judecătorilor CtEDO este o ofensă adusă poporului Republicii Moldova. (...)
Partidul Socialiștilor susține apelul Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove către locuitorii ortodocși din Moldova de a proteja, în conformitate cu legea, credința, tradițiile și valorile familiale ale poporului nostru. Suntem gata să ne alăturăm oricăror acțiuni pașnice de protest care vor fi organizate cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir și a Sinodului Bisericii Ortodoxe a Moldovei”, se arată într-un cominicat emsi de PSRM.
Amintim că, la 17 ianuarie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a stabilit că familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute și protejate de toate țările din Consiliul Europei. Prevederea se conține într-o hotărâre pronunțată de magistrații instanței în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei.
Precizăm, la 30 ianuarie 2023, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove a venit cu o reacție la decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) prin care se cere statelor membre ale Consiliului Europei, inclusiv R. Moldova, să recunoască cuplurile LGBT. Într-un comunicat de presă, reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Moldova afirmă că și „cea mai timidă tentativă” de a da curs acestei solicitări va fi urmată de o „reacție pe măsură”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.