Primul lot cu lemne din România ajuns în țară. Peste două mii de metri cubi vor fi distribuite veteranilor de război, bătrânilor și persoanelor cu dizabilități

Primul lot cu lemne din România ajuns în țară. Peste două mii de metri cubi vor fi distribuite veteranilor de război, bătrânilor și persoanelor cu dizabilități

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) a achiziționat un volum de 2.100 m.c. de masă lemnoasă din România ce va fi distribuit gratuit veteranilor de război, pensionarilor de peste 70 de ani, persoanelor cu dizabilități, familiilor care au persoane refugiate la întreținere și centrelor de plasament.  

Ana Baciu

Lemnul va ajunge la primării, iar de acolo va fi distribuit persoanelor incluse în program. 

Executivul de la Chișinău a rugat Guvernul de la București să contribuie la acoperirea deficitului de lemn din rezervele Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. În acest sens a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui volum de 2.100 m.c., cheltuielile fiind suportate de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Este o primă tranșă de lemn achiziționat din România, la necesitate vor fi contractate și alte volume.

Anterior, și alte organizații internaționale au contribuit la asigurarea cu lemn de foc a familiilor vulnerabile din Cahul, Soroca și alte localități. 

Prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale, aprobată la 31 ianuarie, s-a permis consumatorilor noncasnici procurarea a până la 200 de metri steri de lemn de foc, din specii moi și rășinoase, pentru uz propriu.

 La 5 octombrie, prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că România va oferi țării noastre circa 200.000 metri steri de lemn. 

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.