Maia Sandu, apel repetat pentru eliberarea și tratarea lui Saakașvili: Este inacceptabil pentru o țară care dorește să adere la UE

Maia Sandu, apel repetat pentru eliberarea și tratarea lui Saakașvili: Este inacceptabil pentru o țară care dorește să adere la UE

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a făcut un nou apel pentru eliberarea și tratarea este hotare a fostului președinte georgian Mihail Saakașvili. Lidera de la Chișinău a menționat că abordarea autorităților din Georgia este „inacceptabilă pentru o țară care dorește să adere la Uniunea Europeană”. 


Baciu Ana

„Starea fizică critică a lui Mihail Saakașvili este extrem de îngrijorătoare. Torturarea până la moarte a unui lider al opoziției este inacceptabilă pentru o țară care dorește să adere la Uniunea Europeană. Saakașvili trebuie să fie eliberat imediat și trimis în străinătate pentru tratament medical”, a scris Maia Sandu, pe Twitter.

Starea de sănătate a fostului președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili a început să se înrăutățească la sfârșitul anului trecut.  Avocații informau că în urma analizelor, în organismul ex-președintelui au fost depistate substanțe toxice precum bariu, mercur, iar recent - arsen.

La 5 decembrie 2022, președinta R. Moldova, Maia Sandu a menționat că Saakashvili are nevoie urgentă de îngrijiri medicale avansate.

Amintim că Saakașvili s-a întors în Georgia pe 29 septembrie 2021 și a fost imediat reținut. Anterior, acesta a fost condamnat la șase și trei ani de închisoare în temeiul articolului privind abuzul în serviciu. Iar în prezent încă trei dosare penale împotriva fostului președinte sunt pe rol la instanța orașului.

În cele din urmă, Saakașvili a intrat în greva foamei, după care sănătatea sa s-a înrăutățit brusc. În luna mai, acesta a fost transferat la spitalul privat Vivamedi, iar procesele de judecată sunt în desfășurare. 

Cu toate acestea, în ultimele luni, ședințele au fost anulate din cauza faptului că fostul președinte al Georgiei nu s-a putut prezenta fizic în instanță.

Anterior, avocații lui Saakașvili au declarat că politicianul a fost diagnosticat cu peste treizeci de boli, inclusiv demență și tuberculoză. Apărătorii săi și familia insistă că politicianul trebuie luat urgent din spitalul georgian și tratat în străinătate.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal