„Guguță” din Elveția. La Zürich a fost deschisă o școală în care copiii din diasporă vor învăța limba română
Țara ciocolatei, a ceasurilor scumpe și a băncilor care știu să păstreze cu sfințenie datele despre clienți. Probabil, acestea sunt lucrurile pe care le-ați auzit despre Elveția, un stat cu 8,7 milioane de locuitori, care ocupă locul doi în lume după volumul PIB-ului pe cap de locuitor. Deși Elveția nu face parte din Uniunea Europeană, iar stabilirea în această țară poate fi destul de complicată din punct de vedere administrativ, diaspora moldovenească de aici a devenit tot mai numeroasă în ultimii ani, iar, recent, o școală în care va fi predată limba română a fost deschisă în Zürich.
・ Zagnat Elena
A răsunat muzică populară și s-au încins hore într-un sătuc de lângă Zürich, unde a avut loc prima ediție a festivalului „Galbenă Gutuie”, care a reunit zeci de moldoveni stabiliți în Elveția. Nelipsite de aici au fost mâncărurile tradiționale, vinul moldovenesc și creațiile meșterilor autohtoni.
Festivalul „Galbenă Gutuie”
facebook.com/RadacinileNoastre
Deși, potrivit datelor oficiale, circa 800 de moldoveni locuiesc aici, datele neoficiale estimează că ar fi vorba de circa 6.000 de persoane, iar diaspora din Elveția devine tot mai mare.
Tocmai de aceea, de curând, a fost lansată o asociație a moldovenilor stabiliți în Elveția, numită Our Roots.
Ceea ce ne dorim noi este să promovăm Moldova și să se știe despre țara noastră, despre oameni, despre ospitalitate, turism și, nu în ultimul rând, despre vin.
Autor: Valentina Ceban, președinta asociației Our Roots
Asociația a susținut crearea unei școli de weekend, numită „Guguță” - simbolul tuturor copiilor de ieri, de astăzi și de mâine. Scopul școlii este să-i ajute pe copiii moldovenilor stabiliți în Elveția să nu-și uite rădăcinile.
Mariana Grati
Fondatoarea școlii este Mariana Grati, o profesoară din Republica Moldova, care a reușit să se integreze într-un timp scurt în sistemul de învățământ elvețian.
Elveția m-a ales pe mine. După 10 ani în Moldova, în calitate de profesor, am avut ocazia să-mi iau un an academ ca să îl folosesc în interesele proprii, să călătoresc, să studiez, e un an pentru tine.
Autor: Mariana Grati
Acum șase ani, Elveția a întâmpinat-o cu peisaje frumoase, dar și multe provocări. A trebuit să muncească mult pentru a învăța limba germană și a demonstra pas cu pas că poate fi profesoară în țara cu unul dintre cele mai performante sisteme de învățământ din lume.
arhivă personală
Am insistat foarte mult la o școală, mi s-a spus foarte direct „Noi nu vrem străini în sistemul nostru”. A trebuit de vreo trei ori să merg la director. Am spus „Eu vreau să lucrez gratis, nu trebuie să mă plătiți, să fac cunoștință cu sistemul, să văd în ce constă, dacă mă pot adapta”. În cele din urmă, m-au luat. Am lucrat gratis jumătate de an, după care am avut ocazia să mă angajez ca regizor într-un teatru. S-a început pandemia, tot ce ținea de evenimente și activități publice nu era posibil de desfășurat, dar școlile puteau funcționa online. Și atunci, m-am întors la școală, am găsit un loc de stagiu. A trebui să fac un an și două luni, stagiul însemnând să lucrez practic gratis, fiindcă e foarte puțin plătit. În timpul stagiului, fiindcă era pandemie, mulți profesori lipseau, fiind acasă cu simptome sau chiar bolnavi. Am avut ocazia să-i înlocuiesc, ei au văzut ce pot să fac și atunci când ai o recomandare, când ai lucrat ca profesor, ți se deschid ușile.
Autor: Mariana Grati
arhivă personală
Fiind una dintre cele mai prospere țări din lume, Elveția este și una dintre cele mai scumpe.
Prețurile sunt foarte mari. Fără 2.500 de franci de persoană nu poți trăi de la lună la lună. (...) Mie mi-a fost greu să mă adaptez, pentru că totul este diferit. Eu nu am mai fost în altă țară ca să știu cum este departe de casă. Dorul acesta m-a măcinat, pentru că în primul an mi-a fost greu. Elveția este o țară care oferă multe posibilități dacă muncești, ești harnic și ești gata să te adaptezi, să faci anumite sacrificii, nu oricine rezistă în Elveția. Mulți vin, puțini rămân. Trebuie să te conformezi la regulile lor, la modul lor de viață, la ritmul de aici, ei au timp, totul se face din timp. Totul vine dacă ai răbdare. Se trăiește bine, dacă muncești.
Autor: Mariana Grati
Perseverența a adus roade, iar astăzi Mariana Grati predă arta teatrală la o școală elvețiană, cursuri de teatru și dans copiilor cu deficiențe cognitive, iar patru zile din săptămână este profesoară într-o școală primară.
arhivă personală
Deși are un program foarte încărcat, profesoara originară din Moldova a ținut neapărat să ofere o parte din timpul său micilor moldoveni din Elveția.
Ne dăm seama că pentru copii este complicat să se exprime liber în română, vom ține cont să le explicăm și în germană anumite lucruri. Nu toate familiile sunt de moldoveni, sunt și familii mixte, unde acasă se vorbește engleză. Lecțiile le vom desfășura în baza activităților teatrale, exerciții pentru spiritul de echipă, spiritul de concentrație, imaginație, creativitate, comunicare. Bineînțeles, va fi citire în limba română, povestire, lecții de cultură română. La Școala „Guguță” din Zürich, copiii vor învăța despre operele scriitorilor autohtoni. Cum altfel pot copiii noștri să cunoască cine este G. Vieru, I. Druță, A. Mateevici, S. Vangheli, E. Doga, Ion și Doina Aldea-Teodorovici?
Autor: Mariana Grati
Deocamdată, școala va activa în zilele de duminică, urmând a fi formate grupuri a câte 8-12 copii.