Am început săptămâna de lucru mai neobișnuit. După ședința de planificare, ne-am adunat în studiou, ne-am așezat cine și pe unde a apucat, am stins luminile, lăsând doar câteva lămpi, care creau o atmosferă plăcută de bar cu cocktailuri. Ne aștepta o întâlnire cu psihologul, la care urma să vorbim despre satisfacția nevoilor psihologice de bază la locul de muncă. Ceea ce cu doar 5-10 ani în urmă ar fi părut din domeniul fantasticului într-o redacție, acum începe să-și facă loc și să devină o normalitate. Câte generații, însă, și nu doar de jurnaliști, au trebuit sacrificate până s-a acceptat ideea că un angajat este, în primul rând, om, iar un om poate să se rupă sub povara lucrului, chiar și dacă nu o va recunoaște niciodată?

Cine nu lucrează, nu mănâncă

„Cine nu lucrează, nu mănâncă” nu e o simplă mostră de înțelepciune populară. Aforismul, cu rădăcini biblice, a fost promovat de Lenin ca fiind „rădăcina socialismului”. Acesta a intrat în Constituția URSS din 1936 ad litteram. Mai târziu, în Constituția URSS din 1977, despre obligativitatea muncii s-a scris într-o manieră modernă și eufemizată: „Sursa creșterii bogăției sociale, a bunăstării oamenilor și a oricărui om sovietic este munca poporului sovietic liber de exploatare. În conformitate cu principiul socialismului: „De la fiecare după capacitatea lui, la fiecare după munca lui”.

În URSS toți trebuiau să muncească (cu foarte mici excepții) într-un loc concret și să aibă o funcție clar definită. Liberii profesioniști, artiștii liberi și tot ce numim azi „freelanceri” erau considerați „paraziți” și scoși în afara societății. În 1961, autoritățile sovietice au legalizat lupta împotriva parazitismului. Potrivit legii, fiecare cetățean sovietic, care a fost șomer timp de patru luni, putea fi urmărit penal. „Paraziții” erau trimiși cu forța la muncă corectivă în regiuni îndepărtate timp de până la cinci ani. Printre cei mai renumiți „paraziți” sovietici, trimiși la munci obligatorii, a fost și poetul Iosif Brodski, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Legea a fost anulată odată cu prăbușirea URSS, când munca nu doar că încetase să fie o obligativitate, ci devenise un lux.

Munca l-a creat pe om și tot ea l-a omorât

În 2023, atitudinea față de lucru, a celor care formează cea mai activă pătură socială, este atât de diferită de tot cu ce au fost obișnuite generațiile anterioare, încât doar pe baza acestor observații poți vedea cât de mult am evoluat și cum suntem influențați de tendințele globale.

Ieșind din 2022, vocabularul nostru s-a îmbogățit cu o noțiune nouă, cea de „quiet quitting”, sau, în română „renunțarea liniștită”. E un fenomen despre care s-a scris activ în ultimele luni și care, în viitor, va schimba tot mai mult atmosfera în birourile de HR sau la interviurile de angajare.

Renunțarea liniștită nu înseamnă, de fapt, să renunți la serviciu. Înseamnă să faci la locul de muncă doar strictul necesar descris în fișa de post și să-ți vezi de viață. Adio, provocări profesionale, spirit competitiv, inițiativă, muncă peste program și în weekend, deplasări obositoare etc. „Quiet quitting” e un alt fel de a-ți revendica echilibrul între viața profesională și viața privată, renunțând la filosofia productivității și scopurilor profesionale mărețe, care, la drept vorbind, a reușit să compromită sănătatea mintală a multora. Experții vin s-o confirme - renunțarea liniștită este o modalitate de a face față epuizării sau burnout-ului.

Epoca în care alegerile în viață ne sunt dictate de job se pare că apune. Ne dorim mai mult timp liber și chiar un program fix de muncă, fără surprize. Vrem să fim siguri că putem închide calculatorul la 17:00 sau 18:00 pâna la 8:00 - 9:00 a doua zi. Ceea de ce am fugit noi, cei din generația milenialilor, crescuți cu exemplele părinților noștri, care munceau de la oră la oră, e un vis care, în realitate, ne-a adus pe cât de multă satisfacție, pe atât de mult burn-out. Când ai libertatea să-ți faci programul de muncă, programul nu se mai încheie.

Cât timp va mai fi nevoie de noi?

În ultimul secol, mașinile au înlocuit muncitorii în multe sarcini, remodelând pozitiv piața muncii, chiar dacă simțim că roboții ne suflă amenințător în ceafă și se uită cu ochi lungi la joburile noastre. Potrivit „Raportului dezvoltării mondiale 2019: Natura în schimbare a muncii”, tehnologia a creat mai multe locuri de muncă decât a înlocuit, deschizând porți către noi sectoare imaginate cândva doar în lumea science-fiction. În următorul deceniu, un miliard de locuri de muncă sunt susceptibile de a fi transformate radical de tehnologie. Ceea ce înseamnă că un miliard din populația angajată a lumii va trebui să se reprofileze, să-și dezvolte abilități noi, să reia studiile. Într-un cuvânt, să se reinventeze. Oamenii viitorului, care am putea fi chiar noi, trebuie să fie pregătiți pentru un nou val de redefinire a muncii și al locului pe care aceasta îl ocupă în viețile lor. Flexibilitatea, autodisciplina și autoactualizarea sunt zodiile sub care vom trăi în viitor.

Toate-s vechi și nouă toate

Munca, felul în care o vedem și ne raportăm la ea, evoluează odată cu societatea. Cal Newport, autorul american a mii de pagini despre muncă, scria într-un eseu recent în The New Yorker că renunțarea liniștită este primul pas al tinerei generații către o înțelegere mai subtilă a rolului muncii în viața lor. Lărgind perspectiva, fiecare generație are parte de porția sa de frământări legate de munca pe care o fac și sensul ei.

Întâlnirea noastră cu psihologul a fost mai mult decât ne-am așteptat, sceptici de felul nostru. Ea ne-a făcut să ne simțim, în primul rând, văzuți. Or, un jurnalist este cu mult mai mult decât munca pe care o face.  O simplă validare a vulnerabilității umane poate face minuni în orice domeniu de activitate. Iată un loc de explorat tot mai mult prin birouri.