Care este starea lucrărilor pe linia Vulcănești - Chișinău? Secretar de stat: Ne propunem un progres de 20% anul acesta
Lucrările la linia electrică Vulcănești - Chișinău se află în continuare la etapa de proiectare, în acest an urmând să înceapă și cele de construcție. Potrivit secretarului de stat, Constantin Borosan, pe lângă construcția acestei linii, autoritățile examinează și construcția liniei Bălți - Suceava.
6 februarie 2023, 20:55 ・ Cristian Bolotnicov
„Construcția liniei Vulcănești - Chișinău reprezintă o priritate majoră, pentru a reduce din dependența tehnică, linia actuală pentru că trece pe la MGRES, vrem să eliminăm acest bypass, către 2025 va fi finalizat, 20% progres ne propuenm să fie anul acesta. În febraurie anul ăsta, va fi definitivat proiectul de execuție, au avut loc măsurări în teren, pentru determinarea detaliilr, pentru toate tipurile de piloni au fost efectuate încercări la diverse probe”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Anterior, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat în decembrie 2022, că testările-tip pentru pilonii de tip R-30 au avut loc în această săptămînă, în cadrul stației de testare a pilonilor din Institutul Central de Cercetare în Energetică (CPRI) Bengaluru, India.
Astfel de testări au fost efectuate și în luna septembrie curent cînd a fost stabilită rezistența pilonului de tip R-NS - tipul de pilon va reprezenta circa 80% din cantitatea totală a pilonilor care urmează a fi instalați pentru construcția liniei electrice aeriene 400 kV Vulcănești-Chișinău.
Potrivit oficialului, este necesară creșterea interconectivității cu România, în special pentru o mai bună integrare pe piața energiei electrice din țara vecină dar și pentru a face parte din proiecte, cum ar fi pachetul de energie curată pentru toți europenii. În acest sens, au fost identificate mai multe proiecte potențiale, printre care construcția liniei electrice Bălți-Suceava.
„Studiul de feazbilitate e finalizat, sutem în discuție cu UE și Banca Mondială, pentru a redirecționa acele resuse pentru stația back-to-back către această linie, vorbim de o sumă de 40 milioane euro, aceasta este acum prioritatea, în ce privește finanțarea acestei linii, A fost un subiect care a fost discutat la București”, a menționat Borosan.
Secretarul de stat a precizat că partea română ar urma să introducă acest proiect pe lista celor finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență finanțat de UE.
Beneficiile interconectării, explicate
Potrivit expertului în energetică, Victor Parlicov, construcția mai multor linii electrice de interconectare cu România are și un alt avantaj, care va conduce la reducerea incertitudinilor legate de Ucraina.
„Noi avem o situație în care, Ucraina și Republica Moldova sunt privite de ENTSO-E ca un singur bloc racordat, anume din cauza faptului că Republica Moldova de una singură nu are numărul de interconexiuni necesare pentru a face parte separat de Ucraina din ENTSO-E. Resursele necesare pentru construcția acestei linii Bălți-Suceva, nu sunt atât de mari, sunt o fracțiune din ceea ce a fost alocat pentru stația back-to-back, dar întrebarea este dacă putem face următorul pas, dacă vom avea trei linii, noi ne putem integra inclsuiv în piața românească separat de Ucraina. Asta la fel, pe malul stâng al Prutului, nu e o investiței enormă, aici ar fi mai mult nevoie de investiții pe partea românească”, a explicat Parlicov.
Amintim că, contractul pentru construcția liniei electrice Vulcănești - Chișinău a fost semnat la 12 noiembrie 2021, cu grupul indian KEC International, desemnat câștigător al licitației internaționale. Confrom prevederilor contractuale, compania este responsabilă de proiectarea, furnizarea și instalarea echipamentelor necesare pentru construcția a cca. 158 kilometri de linie electrică aeriană cu un singur circuit de 400 kV pe direcția Vulcănești - Chișinău.
Valoarea contractului este de circa 27 milioane euro, durata planificată de implementare fiind estimată la trei ani și jumătate.